Fast Forward: pe 21 iunie 2025, fix la 2 ani și 13 zile după evenimentul care mi-a schimbat viața, are loc lansarea primului meu volum de poezie: Carte de bucate pentru hiene mici.Coperta a fost desenată de Aron Madon, iar lansarea a fost organizată în 24 de ore de un prieten bun, care m-a sunat când eram la Sinaia și mi-a zis: "Tot ce trebuie să faci e să move your ass to Bucharess!".
Suntem la Cărturești & Friends. E ora 16. E cald și țin în mână pentru prima oară acest volum de poezie. Al meu. Sunt bucuroasă.
Hardisco, prietenul care îmi organizează și moderează lansarea, a invitat două voci speciale să citească din poezii. E rândul Ilincăi Manolache:
"Un loc sigur mi-ai zis
Hai să mergem într-un loc sigur
Unde putem să ne ghemuim și să ne ascultăm
respirația și să fie mereu un zgomot plăcut
de plămâni care funcționează binișor
Unde bem lapte cald ca să rămânem în viață
Are proteine, lipide și glucide lăpticul
Am mers după tine ca un pui bezmetic
Am avut încredere, ce să fac
Și m-ai dus într-un bloc gri, ai chemat liftul
Am ajuns la ultimul etaj, era un bloc înalt de tot,
și pe geam vedeam ziua și noaptea cum trec
una după alta
Și pământul care se învârtea repede rău
Din ce în ce mai repede
În camera mare o femeie în bluză albă, cu mâneci
bufante și rele, călca haine de soldați cu un fier
cu cărbuni
Spunea că munca trebuie să doară
Că ea calcă haine de soldați chiar dacă au murit
toți în războaiele astea din ultimii ani
Hainele lor trebuie să arate frumos
Palmele ei erau arse
Dacă nu te doare și dacă nu e pentru morți nu
e muncă adevărată
Dacă nu ți se arde pielea măcar pe alocuri
Atunci aia nu e muncă, e distracție
E o pierdere de timp pentru mațe-fripte
Așa spunea și mișca fierul de călcat sfâââr sfâââr
peste petele de sânge
Și în camera mică
O femeie subțire ca o pâinică uscată abia respira
Stătea întinsă în pat și consuma oxigen în cantități
infime
Nu auzea și nu vedea
Nu mirosea și nu atingea
Vremea ei trecuse demult
Picioarele aproape transparente erau pline de păr
negru, de animal din pădure
De ce m-ai adus aici? Unde e laptele cald?
Nu pot să le întreb pe ele, una calcă și alta moare
Te-am adus aici să vezi cum începe și cum se
termină lumea, proasto, și au fost cele mai
dulci cuvinte
Am înțeles că asta a fost tot
Că o să bem lapte cald pe lumea cealaltă
Ciao, lume!"
***
În 2025 am așteptat zilnic cu mare nerăbdare să se facă ora 23. Multe lucruri magice se întâmplă la ora aia: sar în piscină, fac trei ture, ies, mă usuc, mă îmbrac, fug la club și dansez ca o studentă proaspăt ajunsă la București de o lună. Apoi mă întorc acasă, unde citesc tone de cărți și scriu short stories. Imaginile se blurează, deschid ochii și mă trezesc. Îmi încep rutina de zi care e mult mai puțin extraordinară decât cea de noapte. Mă umplu de frustrări la fiecare pas. Nu pot să mă duc la piscină singură, nu mă pot spăla singură, nu mă pot îmbrăca singură, nu pot dansa mai mult de doi, trei pași, nici nu prea văd să citesc.
De-abia aștept să mă întorc în lumea viselor. Visez tot felul de chestii palpitante, cu încurcături totale cărora le găsesc și rezolvarea. Pe 1 ianuarie 2026 m-am trezit cu un zâmbet mare pe față. Tocmai fusesem la mare, săream în valuri și mă bălăceam cu un prieten care mă ținea de mână; de plăcere, nu de nevoie.
Tot anul trecut, prietena mea, Cătălina Frâncu, a filmat cu mine un episod în cadrul proiectului Zeppelin "Infrastructura îngrijirii în București". Nu vreau să dau spoilere. Materialul a apărut la începutul lui 2026 și îl puteți vedea pe YouTube:
2025 a fost al treilea an în care am lipsit de la ziua fiicei mele și n-am reușit să-i fac eu tort. Am gătit în gând: am sfărâmat biscuiții digestivi, i-am amestecat cu puțin unt, i-am pus la cuptor. Apoi am pus în blender brânză dulce, smântână, puțin zahăr, vanilie și ouă. Am adăugat această compoziție peste biscuiți și am băgat totul la cuptor. Când s-a răcit, am pus sâmburi de rodie și inima mea întreagă cu tot cu aortă și ventriculi pe deasupra. Iese mereu bun, de-ți lingi degetele!
Noroc cu imaginația care mă ajută în continuare să fiu prezentă în viețile oamenilor apropiați. Le zic mereu la telefon: "Să vă distrați și când o să vă fie cel mai bine, să vă gândiți și la mine!"
***
Revenim la lansare. Sunt înconjurată de prietene, prietenx, prieteni și multe, multe flori. Zâmbesc și simt chiar acolo că e cel mai tare moment din 2025. Paula Dunker mă citește:
"Încerc să-ți povestesc lucruri din mintea mea
Încerc să-ți explic cum simt eu durerile de cap
și cum îmi intră tristețea prin ochi și prin gură
și prin urechi
Îți explic cu exces de cuvinte cum îmbătrânesc
și ce gust de portocală stricată au greșelile și cum
e când învăț o limbă străină și ce guvern și ce legi
și ce războaie sunt acum în lumea în care trăiesc
în somn
Dar nu îmi iese niciun cuvânt corect
Niciunul
Ies niște silabe amărâte
Care nu spun mare lucru
Așa că
Te așez la sânul meu stâng
Și te alăptez lung
Cu tot ce-mi amintesc despre liniște
Cu tot ce știu despre sistemul solar
Cu reality show-uri și poezii despre cerbi și despre
spermă
Cu rețete de spumă de zmeură și cu numere
de telefon fix
Până adormim amândoi
Tu cu burta plină de cuvinte și eu cu sânul golit."
***
P.S. Am ascultat audiobook-ul Destin de Zeruya Shalev între somn și trezie, entre chien et loup, și vă citez aproximativ din memorie o scenă care mi-a dat mult de gândit: un om care a murit a fost înmormântat și învelit într-un giulgiu. Când a fost pus în groapă, și-a dat seama că nu murise de fapt și a făcut cumva să iasă din mormânt. Apoi, s-a întâlnit cu un om căruia i-a dat la schimb giulgiul lui pentru un rând de haine. A continuat să meargă printr-un oraș pe care nu l-a recunoscut, pe străzi și pe lângă case necunoscute. Era pe lumea cealaltă. Deci, când mă umplu de frustrări, brusc realizez cât e de bine că trăiesc și mă bucur că mă pot uita la filme, că mă pot plimba în pădure, că pot gusta supă de praz și pot asculta muzică. Și mă topesc de recunoștință.
P.P.S. Mulțumesc tuturor persoanelor care mi-au fost alături din 2023 și până azi. Nu aș fi reușit și nu voi reuși nimic fără voi.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2025 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2025), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici oricând ne scrieți. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2025. Vă rugăm să dați ștafeta mai departe, trimițând invitația prietenilor voștri. (Redacția LiterNet)