Ianuarie
Anul nou ne prinde în Kosice, Slovacia. E foarte aproape de Satu Mare, așa că am fugit de revelion departe de rutina zilnică. Ne-am plimbat, am savurat mâncare bună, am văzut și un spectacol, a fost un început de an promițător.
Înapoi la treabă.
Primele spectacole din an le-am avut la Arad, mai exact Oameni pe care nu-i mai iubești și Sclavi, spectacole despre care v-am povestit în retrospectiva 2024. Nu credeam că voi avea așa sentiment de apartenență în ceea ce privește trupa de la Arad. Reușesc să mă simt foarte bine în aceste înlocuiri, simt că sunt ale mele, am o chimie foarte bună și cu partenerii de scenă. Real, e o bucurie.
Tot în luna ianuarie s-a întâmplat o premieră. Și nu una din clasicele premiere la care ia parte un actor. Teatrul de Nord Satu Mare a păstrat tradiția de a organiza un showcase. Premiera pentru mine a fost că nu am jucat în nici unul dintre spectacolele programate în acest 2026. Așa că am fost o gazdă disponibilă, prezentă la toate evenimentele și bineînțeles la toate chefurile de după.
Acesta a fost showcase-ul în care ai mei colegi, cu al lor Richard, i-au lăsat pe toți cei prezenți de prin țară, cu gura căscata. Aceasta a fost reprezentația care a atras celebrele nominalizări UNITER 2025 pentru cea mai bună regie (István Albu), cel mai bun spectacol și cel mai bun actor (Csongor Nagy). Foarte mândră de colegii mei, de performanțele lor și de faptul că au pus Teatrul de Nord din Satu Mare pe buzele multora.
Februarie
Continuăm repetițiile începute cu Leta Popescu, pentru ceea ce se va transforma în savurosul spectacol Cum se scrie
În continuare mă bucur de colaborarea dintre cele două teatre în care joc. Mergem în deplasare la Arad cu Metamorfoze (teatru-concert semnat de Fără Zahăr) și cu La vie en rose (teatru-dans semnat de Gigi Căciuleanu).
Tot acu' facem niște lecturi interne cu Cristi Ban, care si-a propus să tatoneze niște texte mai vechi, mai noi, să vadă cum sună în gura actorilor de la Teatrul Ioan Slavici. Și aici a fost o lecție învățată. Cristi a venit cu un text, am început să îl citim, nu se lega, nu era comic, ne-am oprit, l-am închis, am citit altceva. Lecție: nu merge cum ți-ai imaginat - schimbă.
Tot printre repetițiile Letei se strecoară și castingul pentru următorul proiect, Inevitabil (regia Baczó Tünde).
În ceea ce privește partea personală, în agendă am mai notat și "să ne uităm de parchet", "scaune și masă", "mă doare măseaua".
Martie
Luna premierei. În 16 martie jucăm pentru prima dată Cum se scrie
Nu stăm prea mult în pauză. Casting luat - start. În 23 martie începem repetițiile pentru noul proiect.
Între timp - "numărat prize și întrerupătoare".
L-am cunoscut pe David Neacșu, mare om de munte. Am avut privilegiul să îi ascult poveștile și pățaniile. Îmi amintesc și acum senzația de recunoștință și profundă apreciere pe care o simțeam. Încă odată mi s-a confirmat că mă emoționează autenticitatea și performanța. Mereu mă simt copleșită în fața lor.
Pe final de lună am plâns, din calitate de spectator, la Ai mei erau super! (un spectacol în regia lui Cristi Ban care se joacă cu succes de aproximativ 10 ani). Am plecat de la spectacol cu un nod în gât, cu bucuria că îi am, că și ai mei, erau, au fost și sunt super. Super-părinți!
Aprilie
Țurai-ța! Începe cu bucuria că jucăm Nuntă în Oaș. Continuăm repetițiile începute. Avem și alte reprezentații. Termin cu altă bucurie. Pe 30 jucăm Piciul, colaborarea pe care o am cu Teatrul Regina Maria, Oradea.
Mai
Nu ratăm tradiția. Facem de 1 mai un grătar la un coleg acasă, cu toate distribuția, sau aproape toată. Seara mă întâlnesc cu un artist plastic sătmărean, Valer Sasu, pe care timpul îl transformă într-un prieten drag. Punem la cale Atelier în mai, vernisaj pe care se ambiționează să îl organizeze în fiecare an.
În 2 mai plecăm cu gașca orădeană în Baia Mare. Jucăm Piciul la Festivalul Aproape.
În 3, 4 mai am bucuria de a găsi tot acolo, niște tineri cu reală apetență pentru căutare, simțire, trăire. Mi-am propus ceva deloc comod nici pentru ei și nici pentru mine. Mi-am dorit să le pătrund în simțiri, atât cât au fost ei disponibili și au fost mult mai disponibili decât anticipasem. Ocazia aceasta perfectă a apărut în cadrul atelierului Inside-out pe care l-am inițiat și susținut la Festivalul Aproape.
Pe 18 mai, inevitabil inevitabilul s-a produs, premiera spectacolului Inevitabil. Sunt foarte încântată de procesul de realizare a acestui spectacol. Alături de colegii mei am mai clădit ceva frumos. Este un spectacol care ne-a unit. Ne-a făcut să muncim mai împreună, mai închegați, mai conștienți unii de alții.
Tot în mai schimb orașul și încep repetițiile pentru ceea ce avea să fie prima mea premieră cu trupa din Arad, Înainte de potop în regia proaspăt premiatului (cel mai bun debut) Alex Ianăși.
Finalul lunii este plin de reprezentații în Arad, Carei și Satu Mare.
Iunie
mă prinde, printre repetiții, cu o escapadă în Padiș. Iubesc natura, lejeritatea psihică a unei zile de hiking și timpul petrecut alături de oameni care nu au legătură cu teatrul.
În agendă mai scrie "căutăm mașină", "cumpărăm electrocasnice", "grătar la Gufi".
Pe 28 iunie, ultima premieră a stagiunii, Înainte de potop.
A fost exact ca la serbare, atunci când schimbi școala și parcă toata lumea vine să te susțină. Pe lângă mama mea (care e nelipsită de la premierele mele și ale lui Andrei), a venit un număr impresionant dintre colegii din Satu Mare, plus niște prieteni din Târgu Jiu, Petroșani, București. Spectacolul s-a încheiat cu o petrecere de pomină și o cafea lungă cu multe povești, următoarea zi.
În iulie
printre "turnat betoane", "ales canapea", "cumpărat rafturi" am luat parte, poate, la cel mai emoțional demers la care am participat în acest an. Intervenția, alături de cei de la Create.Act.Enjoy, prin spitalele din Satu Mare, în cadrul proiectului Arta ca terapie. Ar fi multe de povestit, au fost multe de trăit, partea bună este că se fac astfel de proiecte care te scutură de toate ale tale și îți demonstrează cât de mult poate face un zâmbet sincer iscat de tine pe fața altcuiva.
Ne bucurăm de concediu și fugim puțin din țară în final de iulie și început de
August
Tot acum ne ocupăm de pus parchet, căutat lustre, împachetat-despachetat.
În 18 august avem prima zi de școală, în Arad. În 25, prima zi de școală în Satu Mare. Terminăm luna cu niște zile de atelier - laborator The sequencer, susținut de Florin Fieroiu.
Începutul de septembrie
mă aleargă cu niște reprezentații în Arad, Timișoara, Satu Mare.
La final de septembrie facem gașcă faină într-un proiect video pentru combaterea violenței domestice. Proiect făcut în colaborare cu IPJ Satu Mare, care sper că a ajuns la cât mai multe persoane care au nevoie de un mic imbold.
Poate cineva are nevoie de acest semn, profit și de această cale: Vă încurajez să spuneți NU atunci când simțiți nevoia, nu rămâneți izolați în zbaterile voatre, nu sunteți singurii și nici singuri. Cereți ajutor!
Octombrie
Mă duce la repetiții la Arădeanca. Spectacolul lui Cristi Ban care a și atras o nominalizare UNITER 2026. Felicitări Calița Nantu! Ca de obicei, o bucurie să stai în preajma lui Cristi atunci când creează, chiar dacă poate fi frustrant și greu, e foarte frumos.
Tot în octombrie mă laud cu primul meu turneu. Leagă doar două orașe, dar e primul meu turneu. Jucăm La vie en rose în Oradea și apoi în Arad, în ambele orașe cu mare succes. O bucurie de spectacol!
Planul personal atinge apogeul. Pe 19 octombie, exact în seara în care ne întoarcem de la Arad, dormim pentru prima dată la noi în casă. Avem doar niște pahare de vin, o masă, foc în șemineu și o saltea...
În 21 octombrie începem repetițiile pentru Dragostea celor trei portocale, dramatizarea și regia Ovidiu Caița.
În 26 mă duc la Arad să le fiu alături colegilor. Arădeanca iese la public și se bucură de lacrimi și aplauze deopotrivă. Eu, fiind pe dublă distribuție, îmi aștept cuminte rândul și mă bucur de magia premierei.
31 octombrie, prima masă în familie la noi la căsuță.
Noiembrie
ne duce la festival la Pitești cu Nuntă în Oaș. Ne ține în repetiții, aproape zilnice. Pe 23, celebrăm 10 ANI de ImproȘtim, 10 ani de când jucăm spectacole de improvizație în Satu Mare. 10 ani de multe provocări, propuneri, glume bune și mai puțin bune.
Mulțumim colegi, mulțumim public! La cât mai mulți!
Decembrie
În 14 avem premieră! Bine colegi! Am făcut-o! Sărbătoresc seara premierei și după orele 00:00 sărbătoresc ziua mea. A intrat pe ușă 35-ul, vorba lui Andrei, de acu' sunt puțin trecută. E doar o glumă bună, nu o luați cu alte alea.
Nu stăm, pe 16 decembrie avem casting cu Irisz Kovacs pentru Școala nevestelor.
Mai avem niște spectacole și... Crăciun Fericit!
Sărbătorile le petrecem în familie, și în oraș și la țară, cu colinde și colindători așa cum se cuvine.
De revelion facem o escapadă la Roma unde neprogramat dar programat ne întâlnim la o cafea cu Nicola Bremer (regizorul cu care am lucrat în 2022, spectacolul Freetime)... și restul vă povestesc la retrospectiva de anul viitor.
Doar așa, ca să fac și eu ca serialele care își pregătesc următorul sezon, să știți că am început repetițiile cu Irisz :D
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2025 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2025), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici oricând ne scrieți. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2025. Vă rugăm să dați ștafeta mai departe, trimițând invitația prietenilor voștri. (Redacția LiterNet)