Nu e nicio exagerare, chiar am murit două-trei minute. În 2023.
Să dăm startul: eram la concertul lui Johan Papaconstantino, pe 8 iunie, la Control, așteptam să înceapă și mi s-a făcut rău. Am făcut o criză de astm. Black-out. Nu-mi mai aduc aminte nimic din ziua aceea. Prietenii mei au chemat imediat salvarea. M-au dus la Spitalul Militar unde am făcut un stop cardiac și resuscitarea a durat două-trei minute. Purtam o rochie neagră, anii '40, superbă, pe care din păcate mi-au tăiat-o în timpul resuscitării.
Nu am văzut nici lumini, nici pe sfântul Petru. Am fost sedată timp de o zi și când m-am trezit, prima întrebare pe care mi-am pus-o a fost dacă sunt frumoasă sau urâtă. Am ajuns la concluzia că eram ok. Dup-aia, cea de-a doua întrebare a fost dacă eram bogată sau săracă. Iarăși am ajuns la concluzia că eram ok. Nici bogată, nici săracă, nici frumoasă, nici urâtă.
Mi-amintesc din următoarele zile, când mă vizitau prieteni, că nu înțelegeam de ce unii dintre ei izbucnesc în plâns, doar urma să fie totul ca înainte. Nu știam că va trebui să reînvăț să vorbesc, va trebui să reînvăț să scriu și vă trebui să reînvăț să merg. Partea cu mersul nu s-a rezolvat nici în acest moment, dar am speranța că se va rezolva cât de curând. De nouă luni de zile îmi petrec viața prin spitale cu pauze din când în când acasă, fără să știu când voi putea să mă descurc singură.
Nu m-aș fi gândit vreodată c-o s-o iau de la zero cu vorbitul, de exemplu. Am început să revorbesc, dar foarte încet, nu mă auzea absolut nimeni. Am făcut exerciții de logopedie, vorbeam foarte rar, uitam cuvinte și le încurcam. Încet-încet vorbele mi-au revenit pe buze. M-am bucurat când am reușit să folosesc din nou corect cuvântul "epitom".
Dictez acum acest text cuiva care îl transcrie pe laptop, scrisul meu de mână fiind momentan unul cu litere de tipar ca al unui copil de clasa întâi.
În tot timpul ăsta m-au ajutat foarte mult următoarele:
muzica - pe care mi-a pus-o un prieten bun în căști: chiar Johan Papaconstantino, Black Sabbath plus niște obscurități egiptene și turcești
audio-book-ul de la același prieten Nebunii frumoși ai marilor orașe - Fals tratat despre iubire de Fănuș Neagu
prietenele, prietenii și prietenx care m-au vizitat, recordul fiind de 18 persoane într-o zi
antidepresivele în speță Sertralina care m-au ajutat să nu mă descurajez
pauzele de acasă dintre internări
cineva care mi-a zis că "totul se va transforma doar într-o amintire"
visul în care se făcea că mi s-au întâmplat toate astea pentru a simți iubire; când m-am trezit m-am gândit că e un fleac prin ce trec și că mă simt în sfârșit iubită cu vârf și îndesat.
Mă umflă râsul, un râs amar desigur, când îmi amintesc ce scriam acum doi ani pe vremea asta: 2021-anul-unei-frici-nou-noute. Nu mi-aș fi imaginat că o să vină o vreme când nu voi putea să mănânc fără să dau pe mine!
P.S.: Cele mai groaznice dimineți sunt cele în care mă trezesc, după ce am visat că înot sau că dansez sau că mă plimb pe plajă și la trezire mă simt prinsă în aceeași cușcă de carne care nu mă ascultă când îi dau comenzi.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2023 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2023), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici și în martie 2024, dar nu ezitați să ne scrieți și după acest termen. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2023. Vă rugăm să duceți vorba mai departe, trimițând invitația și spre prietenii voștri. (Redacția LiterNet)