E liber scaunul? Da. Vrei să facem sex? Ce? A fost doar o întrebare. Spune da, nu, sau bea-ți cafeaua și ignoră-mă. Cred că ești nebun. Nu sunt. Și dacă ți-aș spune da. Aș zice că ești superficială și că eu nu fac sex cu femei care nu mă atrag. Perplexă. Atunci, de ce m-ai întrebat? A fost doar o întrebare, dar tu ai proiectat-o într-o acțiune imediată. Stai puțin, adică nu ești atras de mine? Mi-ai văzut picioarele? Se ridică. Mda, frumoase, dar mie-mi plac intelectualele. Ea începe să plângă. Auzi, unde stai?
Răzvan Dițescu
Vă rog domnule, îmi dați un leu?, șoptea cu vocea tremurându-i în piept, gândindu-se la acel Te omor dacă te-ntorci cu mâna goală. Mâna lui întinsă, subțire și fragilă, părea o mică barcă ce plutea pe oceanul indiferenței. Toți îl ignorau, îndepărtându-se grăbiți, ca și cum sărăcia-i molipsitoare. Și asta-i frângea inima; dar chiar și așa, continua să spere. I-ar fi plăcut să-l aștepte o mamă acasă; să-l țină-n brațe; să-l alinte. Una, oricare; precum femeia ce se apropie. Vă rog doamnă, îmi dați o îmbrățișare?
Dana Popescu
În țara cenușie în care trăia mica prințesă roz, râsul era interzis printr-un edict regal. La nașterea sa, îngroziți de-a dreptul când i-au văzut culoarea rușinoasă, regele și regina au cerut supușilor să spargă toate oglinzile din regat. Astfel că Pinky creștea printre oamenii pământii, alerga prin grădinile cenușii, fără ca măcar să-și imagineze că există o altfel de culoare. În ziua în care a descoperit ultimul ciob de oglindă, într-o odaie-n care-i era interzis să intre, hohotele-i de râs au trezit tot regatul.
