Când privesc în urmă, mereu am vrut să fiu actor, de când eram copil și mă jucam în spatele blocului de-a teatrul. Înveți în facultate cum ar trebui să fie și să funcționeze, pe respect și adevăr, dar ajungi și totul e năclăit. Toți au interese proprii, mint. Te întrebi: Mai are vreun rost? Oare mai faci ceva bun, în tot timpul în care eviți să te rănești? Știi cum e cu actoria? Odată pornit pe drumul ăsta e ca și cum ai vrea să refaci un castravete dintr-unul murat. La final tot o murătură ești.
Ana Maria Dobre-Nir
Zbor printre flori de plastic. Stupul, odată plin de viață, e acum gol. Surorile mele au plecat și nu s-au mai întors, pierdute în câmpurile fără polen. Am văzut-o pe ultima, încercând să zboare, dar aripile îi tremurau sub povara chimicalelor. Eu sunt încă aici, dar știu că sunt doar un ecou, un ultim ecou. Îmi doresc doar să văd oameni plantând flori sau lăsând colțuri sălbatice să crească, renunțând la otrăvuri. Alta speranță n-am. Sper că se vor trezi. Dar dacă nu o fac, tăcerea va deveni sunetul câmpurilor.
Marius Stan
Nimic n-a fost cum trebuie între noi, doar minciuni, jocuri măsluite, pariuri, cărări bătătorite. Tot ce a mers prost a mers prost. Un dezastru. Ce mult te-am iubit. Să-ți găsești fericirea independent de mine, ai zis tu. Aveai palmele calde când ne-am despărțit. Erai frumoasă "cum numa-n vis un înger se arată", îți bătea inima în ritm de samba, apoi de Ciuleandra, lent, repede, mai repede, tot mai repede. Draga mea, inima mea, ce bine că ești acum aici, lângă mine. Nu-ți face griji. O să fie bine.
