Acesta a fost gândul care a încolțit de îndată ce am văzut insula de pe puntea superioară a vasului.
Unsprezece insule, același gând.
Și de fiecare dată doar câteva ore, prea puține de rătăcit într-un colț de Paradis, locul unde este mereu vară.
Apa este incredibil de limpede, când turcoaz, când verzuie, când albastră.
Nu știu nuanțe de albastru față de câte am văzut la Marea Caraibelor.
A noua zi. Am ajuns la fermele de sare din insula Bonaire, câmpuri absolut fascinante, deoarece sunt roz.
A urmat lupta cu timpul și spațiul; mișcările mele au devenit repezi și încordate.
În fotografii nu se vede bine, însă în realitate sunt întinderi uriașe de roz.
Pe vremuri, sclavii erau aduși să muncească la fermele de sare. Pentru ei au fost construite mici căsuțe astfel încât să aibă adăpost pe timp de noapte.
Bineînțeles că în prezent pe insulă nu mai există sclavi, ci utilaje, iar sarea continuă să fie extrasă așa cum se întâmpla cu secole în urmă.
În special seara, rătăcesc și acum prin cele unsprezece locuri.
O lume aparte în care vrei să te pierzi.
Iar gândul revine.
Mi-ar plăcea să rămân aici tot restul vieții.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2024 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2024), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici oricând ne scrieți. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2024. Vă rugăm să dați ștafeta mai departe, trimițând invitația prietenilor voștri. (Redacția LiterNet)