Elena Fermuș
Se făcea că eram în junglă. Fără Tarzan, că sunt fetiță mare. Mie nu-mi este frică nici când dorm singurică. Bine, dacă e ușa-ncuiată de nouă ori. Și mi-am făcut de lucru pe-acolo. Am dat la șerpi niște compot de mere, să nu-mi mai sâsâie pe la urechi. Apoi am dansat blues cu un leu, și prostu' m-a călcat pe picior. Nu mi s-a părut c-ar fi așa greu. O boare. A urmat o samba cu tigrul, iar spre seară i-am făcut detartraj unui crocodil. Avea calcar pe colții de sus. Ce de curaj pe capul meu. Până-a apărut un șoricel.
David Brescan
Soarele agățat de mijlocul cerului își trimitea razele înghețate spre cele trei petale de mătase albă. Ghiocelul se ivise din omăt chiar de dimineață, iar acum tulpina de un verde crud și căciulița ce-i venea prea scurtă se legănau în adierea iscată parcă de nicăieri. Tare bine mai era la lumină și la aer curat. Pe când trăgea cu nesaț o gură de dioxid de carbon, un nene apărut absolut întâmplător în povestea noastră își desfăcu pantalonii, se lăsă pe vine și scăpă o pleașcă peste firavul vestitor al primăverii.
Monica Bologa
Mama nu e acasă, tata e plecat de 12 ani. Fără niciun ajutor, nu sunt capabil să scriu o compunere despre acest cuvânt pe care nu îl înțeleg. Încep să îl pronunț tare, pe silabe. Nimic. Îl caut în dicționar: lipsit de rezistență, fără vitalitate. Cum trebuie să arate un om lipsit de vitalitate? Ce e vitalitate? Las caietul deschis și plec să-mi cumpăr un covrig. În timp ce stau la coadă în magazin, o tanti se uită lung la mine apoi îi spune alteia: uite ce copil plăpând. Fug acasă și încep să scriu despre mine.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În ianuarie 2025, grupul are 13.600 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).