După ce ani de zile Codruț fusese locțiitorul șefului unității, având experiență profesională și managerială cum puțini de vârsta lui aveau, m-a surprins nou-numitul comandant, un tip mai puțin cunoscut, propulsat dintr-un eșalon inferior. L-am sunat pe Codruț și l-am luat un pic la mișto: Ce-ai făcut profesore, ai dat cu dânsa de gard? Mi-a răspuns instantaneu, hâtru, simțindu-i un zâmbet ușurat în colțul gurii: Măi Țoli, să știi că prefer să stau cu 60 de lei la umbră, decât cu 100 de lei la soare.
Ana Ludușan
Ce facem întreb disperată, cade gardul în capul trecătorilor, el se uită la televizor, nu avem trepte la casă, intrăm ca găinile, își savurează cafeaua, plouă în casă, pune lighene în mijlocul dormitorului, nu m-ai dus niciodată în vacanță, se uită urât la mine, de ce te-ai însurat dacă nu știi să împarți viața cu nimeni, răsfoiește o revistă, suntem două linii paralele, sforăie, îmi înec singurătatea în noaptea compactă, visez luminos, îi văd trupul de balerin, fața de nobil, maniere de episcop, calm de nemuritor.
Florina Hegedüs
m-au rugat să le iau în chirie. Le-am luat. Mai mult, le-am promis, când n-am să mai fiu, le rămâne ce-am trăit. Sincer, nu vreau să rămân singură. Unele-s blânde, dornice de mângâieri strălucitoare. Altele-s misterioase, cu pălării, bucle, tocuri cui. Vin, pleacă după cum bate soarele. Le-am prezentat rudelor. M-au privit pieziș. Au zis că nu văd decât coli de hârtie albă pe care șed litere negre. M-au internat la nebuni. Doar chiriașele vin în vizită. Îmi aduc făclii. Să nu fac degeaba umbră pământului.
