Noaptea, în club, totul este altfel. Îmi place să le privesc fețele, modificate de sclipirile globului în cele mai neașteptate feluri. Alex stă la bar, cu un pahar de vodcă în mână. Tricoul alb de la Prada îi scoate în evidență bronzul. Pe canapea, trei fete povestesc, iar una dintre ele îl privește îndelung. Strălucește. Mi-aș dori să fiu acolo, în locul său. Mai târziu îl întâlnesc la baie. Țeapăn în fața oglinzii. În jur, șervețele mototolite, urme albe pe marginea chiuvetei. După un timp, se întoarce zâmbind.
Cecilia Fofiu
E adoratul casei. Așa cum impune prezența-i nobilă, îi facem voia și-ngăduim să se așeze oriunde, chiar și-n vârful mesei. Desigur, pretind familiei extinse să onoreze-n egală măsură motanul birmanez, rebotezat Lailu, de la Laila, corectare ulterioară a confuziei asupra sexului. Ca orice mamă de fiică, a mea mă vizitează frecvent, că-i mai vigilentă, nu ca mine, o amețită. Firește, are și cheia locuinței. Uimită, o surprind rugând-mi căciula cocoțată-n cuierul de pe hol, pis pis, hai jos de acolo, comoara bunicii.
Nicolae Popescu
Panfil dă la sapă pe pământul colectiv. Pe lângă el trece un iepure. Unde te duci, Rilă, așa trist? Man, am luat mare țeapă. Cred c-ai citit în Vuietul pădurii că au fost alegeri. Am vrut să mă mut din câmp în vizuina decomandată din pădure. Ursul a promis că-mi dă, dacă-l votez. Și ce s-a întâmplat? După ce-a ieșit șef, ursul mi-a dat un șut în codiță și și-a făcut o casă mare. Nici pădure nu mai e, a tăiat toți copacii. Ce să fac? Nu știu, așa am pățit și eu. Treci la sapă și hai să ne gândim amândoi unde fugim.
