Cum dă primăvara, din grădina casei de pe deal răzbat până în vale glasurile vesele ale gemenelor. Bunică, de azi bem ceaiul în grădină. Tina așază meticulos ceștile din porțelan albastru, Clara aduce scăunelele și împinge măsuța la soare. Femeia tresare la auzul vocii licitatorului și ridică hotărâtă mâna. Serviciul de Delft, cea mai scumpă piesă a colecției noastre, o dată, de două ori, adjudecat. În grădina azilului, la măsuța de ceai pentru doi, doar Tina mai soarbe din ceșcuța cu amintiri.
Ionuț Morariu
Bulboanele apei în clocot îi țintuiau privirea. Nu-l mai deranja că pierde timp prețios. Se dezbrăcase de grabă ca de o haină veche încă din clipa în care pășise în coliba unde se desfășura ceremonia. Își făcuse datoria. Mesajul împăratului era trimis, iar bătrânul general nu avea decât să se supună. Sau să moară. Dar cine alege moartea vieții? Pește în mrejele gândurilor, a auzit ca prin vis cuvintele purtate de aburii ceaiului. Pentru ce să schimb câmpia mea sabină pentr-un trai de temeri plin?
Cristina Daniela Dumitru-Pascal
Ea avea ceai în termos. El aducea ceștile. Se așezau pe scăunelele de grădiniță și făceau schimb de jucării. Ea venea cu ceai în termos. El sosea cu ceștile. Se așezau în banca de liceu și învățau pentru examenul vieții. Ea făcea ceai. El cumpărase ceștile. Stăteau în camera comună de cămin și se priveau printre aburi. Ea fierbea apa. O turnă în cană. El umplu o ceașcă. În colțuri diferite de lume, în miros de verde crud, se pierd fiecare în fotoliul lui, citind aceeași carte despre doi oameni îndrăgostiți. De ceai.
