Piticul cu mantie roșie și barba lungă, albă a ciocănit în geamul din balcon. Când am deschis a întrebat cu glas de ciocolată: doriți 3 bilete la trenul care pleacă spre Țara stelelor ciobite și a Lunii mâncate de vârcolaci? Am ezitat, dar fetele au sărit în sus de bucurie. Piticul ne-a înmânat 3 bilete care semănau perfect cu 3 biscuiți. Imediat ce a dispărut piticul, a apărut trenul. Ușile s-au închis, iar acesta s-a înălțat direct spre cer. Pământul a rămas mic cât o urmă de nas pe fereastră.
Arthur Ianoși
fusese scos din funcțiune de aproape doi ani, dar ea stătea acolo, la fosta linie 5, încă mai puteai vedea bucăți de metal, din loc în loc, printre mărăcinii crescuți anapoda. Nu o suspectaseră niciodată pentru deraierea trenului, dar nu putea înțelege cum o mină de dimensiunile celei îngropate de ea nu a produs pagube mai mari. Cel care a înșelat-o scăpase cu niște contuzii ușoare, doar un copil a murit din cauza loviturii puternice la cap. De ce tocmai. Declicul pe care îl simți sub talpă îi întrerupse gândurile.
Anca Postescu Stancov
Gemenele, în rochii vaporoase, sclipesc de nerăbdarea primului revelion cu oamenii mari, bărbatul meu e și tatăl lor și îmi oferă brațul când cobor din mașina elegantă, avem în mâini șampanie fină, dansăm împreună de un lung șir de ani, cu bune și rele, dar stăm mereu alături și chiar dacă uneori ne mai plouă, de Anul Nou ne e senin. Putea fi așa, dacă urcam în amărâtul ăla de IR de la ora 12,34. Dar nu, eu am vrut cu internaționalul de Viena și uite, pe 31 decembrie hrănesc lebede, singură, în parc.
