Mi-au atras atenția de cum au urcat. Tânăra să fi avut 16 ani. O vânătaie în formă de pară îi contura hidos ochii. Mamă-sa, așa părea, ocupă hotărâtă locurile din față. Îndesă sacoșele sub scaun și-o împinse pe fată la geam. De sub pardesiu se iți obraznic o burtă rotundă. E fată? întreb indiscret într-un târziu, și-i întind un măr. Poftim, e zemos. Fata mușcă cu poftă. Apoi o aud pe mamă-sa: aici cobor. L-oi potoli pe taică-tu. Îi strecură 100 în buzunar. Fata privi lung pe fereastră și adormi, cu palma pe burtă.
Camil Popescu
După-amiază de vară. Drum de țară. Ajung primul la barieră. Deschid toate geamurile și-mi aprind o țigară. Un sătean trece pe lângă mașini, cu o capră după el. Ajunge în dreptul barierei: nea Vasi, când trece trenul? Din cabină niciun răspuns. Săteanul leagă capra de barieră și se îndreaptă spre păduricea de lângă calea ferată. Trece trenul. Bariera se ridică cu tot cu capră. Nu mai știu dacă am auzit întâi behăiturile sau pe sătean urlând, în timp ce alerga cu pantalonii în vine: nea Vasi, dezleag-o pe Steluța.
Ligia Dumitrescu
În fiecare zi se înființa la ghișeul de informații. IR 1234 ajunge la timp, vă rog? întreba plină de speranță. La început, oficiantul i-a explicat politicos că IR 1234 nu oprește acolo. După un timp îi spuneau că trenul întârzie, să meargă acasă și o vor anunța ei când sosește. Pe cine aștepți? a întrebat-o un călător, într-o zi. Feciorul. Uite, i-a răspuns. Și i-a întins o bucată de hârtie îngălbenită, cu marginile ferfeniță pe care abia se mai deslușea: Soldatul, indicativ IR 1234, este dat dispărut în luptă.
