Părinte, eu cred că porcul nostru avu o coastă de drac într-însul. Dis de dimineață, când mă duc în fundul curții să-mi fac și eu nevoile ca tot omul, aud șoapte din afumătoare. Pășesc spășit, fac de trei ori semnul crucii, scuip în piept și deschid ușa. Acolo, nimic. Doar coasta prinsă-n cârlig. Dar când o văd așa bătută de fum, plouă în gura mea ca-n poveștile cu Noe și potopul. Știu că numai mâine nu-i poimâine, dar e greu părințele, cum i-a fost Mântuitorului în deșert. Nu știu cât mai rezist.
Paul Dârvariu
Mie nu-mi place postul. Îmi face rău la metabolism, îmi țiuie urechile, am vertijuri și noaptea visez ciorbe de burtă, caltaboși, sarmale și pornhuburi. Totuși, pentru binele țărișoarei noastre, pe astea trei le-am ținut ca la carte: cu apă de izvor nu cu d'aia de la pet, contaminată cu cipuri. Pe prima, la locale, pe-a doua, la parlamentare și pe-a treia, la prezidențiale. Doar că pe asta de la urmă trebuie s-o repet la anul. Dac-o să cadă în Postul Paștelui, am încurcat-o: ăla ține 48 de zile.
Victoria Gârlan Grigore
Trei zile de post trecuseră lent pentru Clara, învăluită de haosul orașului. Încercase să-și golească mintea de gânduri, dar strada, cu mirosurile de patiserii, forfota oamenilor grăbiți, o ispitea. A treia zi, la intersecția aglomerată, privirea i se opri pe un bărbat. Da flori trecătorilor. Nu cerea nimic. Zâmbea. Ajunse la ea. I-a oferit o frezie palidă. Fără cuvinte. Un gest simplu, destul cât să simtă că postirea nu fusese doar despre foame, ci despre descoperirea unei conexiuni tăcute cu lumea din jur.
