Muma Pădurii își azvârli poțiunile într-un sac jerpelit, își trase pe față o mască de femeie fatală și ieși pe autostradă. Cu un zâmbet larg, întinse degetul scheletic. O mașină neagră opri. Șoferul era Lupul, acum la costum, cu o privire unsuroasă. Mergi la oraș, întrebă ea. Doar dacă nu miroși a bunică, rânji el. Muma zâmbi. Ușa se închise, iar mașina porni, lăsând în urmă miros de pădure arsă. La radio, începu Sweet Dreams Are Made of This, iar lupul dădu volumul tare, bătând ritmul cu ghearele lustruite.
Paul Dârvariu
lăudat să nu te duci la pom. Parcă așa zice vorba aia din bătrâni. N-am respectat-o. Cine m-o fi pus să merg cu poșeta Louis Vuitton la serbarea de Crăciun? Când mi-a venit rândul, Moșul mi-a șoptit: așază-mi-te-n brațe. L-am ascultat și-am simțit tot ce avea în buzunare: telefonul, cheile și încă ceva. Ai fost cuminte? Am fost, Moșule. Bine Micșunico, vei primi darul pe care îl meriți. A răscolit în sac și a scos o cutiuță. În ea am găsit doar un bilețel: Ții minte ce mi-ai făcut în teambuildingul de la Bușteni?
Sara Ungureanu
Încercase din curiozitate. Doar o dată n-o să pățesc nimic, sunt tânăr. A doua oară își zisese că e ultima, iar de la a cincea n-a mai ținut socoteala. A vândut întâi televizorul, apoi frigiderul. Câteva luni mai târziu, a ajuns în stradă. Doar el cu sacul de dormit de pe vremea bunică-sii, care nici nu-i ținea de cald, și cu mica trusă în care-și ținea acele. Își făcea veacul încercând să facă rost de mai mult, mereu mai mult, niciodată destul. De Crăciunul ăla a decis să mărească doza, sărbătorea. A fost ultima.
