În hotelul Château Frontenac din Quebec e o expoziție de brazi împodobiți de Crăciun în cele mai neobișnuite feluri. Unul are colaje din ziare și reviste, altul, vată de zahăr. Doi băieți privesc bradul decorat ca un castan și li se face poftă. Părinții îi duc pe Rue du Cul-de-Sac, unde se vând castane coapte cu cinci dolari cornetul. Se aud clopoței de la ușile magazinelor și muzică. Copiii se trântesc pe zăpadă și se sprijină de un zid cu o pictură murală din care un ren se uită la ei curios.
Ana Călin
Mami mă iubește, dar nu prea știe să-mi arate asta, că nici bunicii nu i-au arătat ei, așa se scuză mereu. De Crăciun mereu mi-a luat ce mi-am dorit, dar după o zi în care e toată un zâmbet, o apucă țipatul și reproșurile, că ea îmi face și-mi dă, iar eu nu apreciez nimic, o supăr și pe urmă cer iertare. De la o vreme, ceva s-a schimbat, s-a apucat de facultatea de psihologie, se pregătește de prima sesiune. Azi la micul dejun, cică să-i aduc cănuța, să mi-o umple cu iubire. Am venit din dormitor cu sacul.
Magdalena Daminescu
De când tata era la închisoare, eu eram calul de bătaie al familiei. Cum se însera, numai ce o auzeam pe mama: Ia copile sacul și du-te la holdă după coceni. Sau: Ia sacul și du-te la pădure după lemne, doar e pădurea noastră. Ce era să fac? Noroc că aveam privirea ageră și nu îmi scăpa nimic din ce rămânea pe jos în urma culegătorilor. Grija mea era să mă strecor nevăzut spre casă. O luam prin grădini și mă împrietenisem cu dulăii, mă așteptau. Nu veneam cu mâna goală. Din porcul pe care îl creșteam mâncau și ei.
