03.02.2025
Florentina Ghițescu
Ieri a murit un prieten. M-am întristat. Azi am fost la priveghi. Mâine mă duc la înmormântare. Cel din sicriu nu era prietenul meu. Am crezut că am greșit casa mortuară. Am ieșit și m-am uitat pe cruce. Nu greșisem. Prietenul meu are o sclipire în ochi, are un zâmbet în colțul gurii și o vorbă bună pentru fiecare. Îi place să călătorească, să ajute, să cunoască oameni. În fiecare zi îmi trimite o melodie în ton cu starea mea de spirit. Mi-am luat sacul și-am plecat. Acolo nu era prietenul meu.

Aurelian Țolescu
Aveam în fiecare an grijă de clienții mei. Începeam acțiunea de prin august și aveam buget. Analizam fiecare ofertă de agendă, calendar, pix și whisky. Pregăteam circa 800 de cadouri pentru cei mici și cei mari. Crăciunul era cel mai important și încercam să nu uităm pe nimeni. La sfârșitul anului, căram produsele cu sacul, eu și colegii mei. Clienții erau bucuroși de micile noastre daruri, chiar dacă se uitau în spate spre DNA. Au trecut ani și mă bucur mult că azi am primit cozonac și pălincă.

Octavia Buhociu
Da, a venit Moșul cu tolba plină pentru voi dragilor că ați fost destul de cuminți și ascultători anul ăsta: cărți cu povești, jucării, jocuri, mănuși și ciorapi. Mie mi-a lăsat un sac de iută, legat cu fundă roșie, voi nu erați pe aici, care să-mi amintească cum bunicul și bunica mea încercau să mai salveze ceva din biblioteca familiei de incendiatorii cărților lor: adunate în fața casei, turnat gaz peste ele și azvârlit un chibrit aprins peste morman. Mai am un Eminescu, un Goga, un Noica, o aritmetică.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În februarie 2025, grupul are 13.650 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus