Gâfâi. Toată viața am cărat după mine sacul ăsta fără de fund. Am pus în el toate gândurile, grijile și dorințele. Nu se umple niciodată; doar povara devine tot mai grea. Totul se va sfârși azi. Asta-i ultima oprire înainte de prăpastie. Un salt și gata. Privesc alt moșneag ce-și târăște propriul sac. Ajunge la buza genunii. Aștept să se arunce și o să mă duc și eu. Surpriză: își deșartă sacul în hău. Pleacă precum un băiețandru: mai tânăr, mai liber, mai ușor. Mă observă și complice-mi face cu ochiul.
George Dometi
Speranța e o balenă Care înoată în mărunțișul primit de fiica și mama Care cântă la acordeon în fața băncii pe Care stau. Am o sacoșă Care e doldora de obiecte confecționate din material de iută, mici și bogate-n bancnote. O doamnă blondă, în blană de vulpe, Care trece cu aroganță, se uită-n telefon. Fetiță îi zice ziua bună, are în ochișori speranța ajutorului, mama îi privește tocurile în zăngănit de sărăcie, dar femeia Care nici nu clipește, trece impasibilă pe lângă ele. Mă ridic. Ofer. Plec.
Arthur Ianoși
Alecule, știi că ora asta de terapie, în ajunul Crăciunului, te costă dublu? Costeluș, eu o să fiu singur în noaptea de Crăciun și ție îți arde de glume? Bine, bine, hai că ți-o prezint pe vară-mea. Nu-i urâtă. Imaginează-ți o Crăciuniță desenată cu stânga. Aia zic, nu-ți pasă, Costele. Ieri am luat gemenii la mine să împodobim bradul. Le-am dat și cadourile, un ditamai sacu'. Tot nemulțumiți. Mic fiind, eram atât de săraci că taică-meu, de Ajun, închidea toate ușile prin casă doar ca să am ce să deschid a doua zi.
