Andra Toropoc
A fost prima și singura mea căsuță, acolo eram imponderabil, mă răsuceam în cel mai dulce și cald înot, eram răsfățat și hrănit, ce mi-a trebuit să plec din ea? Acum sunt precum un câine de pripas, vântul mă îngheață pe străzi, of, mama mea, nu-mi mai suport rătăcirea prin lumea care-mi zice homeless. Ce bine mi-era ancorat de tine, săream pe coarda buricului, nu vedeam și n-auzeam nimic, eram fericit. Dacă ai ști cum sunt acum, ce sac de oase am ajuns, cred că nici tu n-ai mai vrea să mă naști.
Mona Zelenco
Cu pumnii încleștați, dinții scrâșnind și o dâră de sudoare pe tâmplă dreaptă, aplicase cu sete lovitura finală. Amețit de eveniment se întreba ce i-a mânat pornirea lăuntrică. Poate primul sac de box primit în dar de Crăciun în anul în care ai lui au divorțat, poate copiii ce-i batjocoreau numele, poate amanta, ce-i dăduse un ultimatum. Nu, nu, azi a fost doar vina ei. Îi punea prea multe întrebări la care el nu putea răspunde. Aplecat peste trupul căzut, ștergea cu grijă și oarecare tandrețe sângele de la colțul gurii și se gândea sa formeze 112.
Dan Banu
A fost o furtună cum n-am mai trăit niciodată. Copaci frânți, cerul rupt în bucăți, suflete răvășite. N-am putut închide un ochi. Către dimineață vântul s-a domolit și cerul s-a limpezit. Atunci am auzit zumzetul. Umbre cu saci în mâini băteau țărmul și adunau ceea îmi păreau leșuri de pești aduși de furtună la mal. Licăreau sub razele soarelui abia ițit ca niște corpuri vii zbătându-se inutil. Cineva mi-a întins un sac și am început să adun umăr la umăr cu ei trupurile zilelor sfâșiate de timp.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În februarie 2025, grupul are 13.650 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
