E anul nou, motiv de sărbătoare. Într-un colț uitat de lume, un copil stă în brațele mamei sale, tremurând de frig și foame, într-un buncăr, printre bombardamente. Tatăl lui a murit pe front în urmă cu două zile. De cealaltă parte a mapamondului, în centrul unui mare oraș, unui copil al străzii îi explodează o petardă în mână, rănindu-l grav. La doi pași de el, un alt copil râde fericit în jurul unei mese bogate și se uită pe geam la focul de artificii. Ah, lume, pe cât ești de frumoasă, pe atât ești de complicată.
Caterina Tudorache
Șefu, ăia se uită urât la noi ș-apoi râd. De ce râd? Întreabă-i. Păi nu cunosc limba. Ia înjură-i. Șefu, am fost. Unu' o râs și unu' s-o dus la șefu lui și i-o zis ceva la ureche. Ăla a dat un telefon. Nu e de bine, șefu. Un pocnet îl chemă pe următorul, care-l chemă pe următorul. Alaiul oficial se uită la ceasuri, nedumerit. Dar nu e încă ora 0. Păi se aud artificiile. Ministrul tuși și începu discursul de lemn. În spate, cu granița ca fileu, două grupuri de oameni își aruncau pe rând înjurături, pumni și petarde.
Cecilia Fofiu
Își oglindește chipul alungit, de Oblio, în bobul de rouă aninat de-o frunză. Se scălâmbăie, îl împunge cu nasul, și-un curcubeu se deschide stârnind uimirea unui melc plictisit de lume. Clincăne două conuri, driblează-n mers cu bombeul toate ciupercile puffball coapte, împrăștiind nori cafenii. Smogul de spori gâdilă nările căpriorului somnoros, al cărui strănut îl zvârle-n cârca doamnei Muscaria. Gingașă, își scutură bulinele, ridică juponul plisat și-nchide-n cupolă spiridușul zurliu șoptind, gata, culcarea.
