În bucătăria casei de chirpici mamaie făcea dulceață de trandafiri, iar înăuntrul meu miroase a iubire și a timp înapoi. Încă mă mir cum, pioasă la slujba de duminică, mă putea vedea cum mă șterg la nas pe mâneca bluzei. Cum așeza un fir de lavandă sub pernă, ca seara să se adune basmele. Cum mâinile ei bătătorite ștergeau așa blând toate lacrimile. Zâmbetul ei din pragul porții au raiul în el, iar poarta se deschide doar spre înăuntru. E loc de iubire. Ochii prind a-mi străluci. Încep să apară fluturii pe prispă.
David Brescan
Tu, ăla cu urechi clăpăuge, știu că ai câștigat premiul Nobel pentru pace. Da, grasule, știu că ai murit flămând. Năsosule, știu că ai fost însetat. După băutură. Da, voi două ați fost blânde și milostive și ați plâns toată viața. După bărbați. Iar ăla știrb de lângă voi a fost sărac cu duhul, săracul. Scrie tot în cartea asta mare. Nu mai împingeți că dărâmați gardul. Cu toții aveți dreptul să intrați, dar nu pot deschide, am pierdut cheile. La barbut, cu Ucigă-l Toaca. Nu mai strigați, că-l treziți pe Șefu'.
Dana Tunduc
Joi mari. Forfotă mare, dis de dimineață. Bunicul știa că e zi mare, altfel nu se trezea cu noaptea'n cap să facă focul în sobă și să orânduiască toate orătăniile. Bunica zor nevoie îmi spune că trebuie frecată cu grijă cădelnița pentru tămâie, că nu degeaba i-a dat-o spre păstrare preotul satului. Și cum nu mai prididea cu ale treburi, mă apuc să fac pe vre(d)nica. Vă spun un secret, cenușa e cea mai bună. Mândră cum eram de rezultat, o văd pe bunica cu soarele pe față, zicând că așa deschidem porțile raiului.
