Iulia Biro
Gigi își toarnă încă o vodcă. Stă cu mâna pe pahar, privește în gol și vorbește. Adevărul, zice, e ușor de văzut. Noi, bărbații, suntem precum creștinismul. Lupte, ceremonii, exaltări, cruciade, afurisenii, excomunicări - că în numele credinței, că în numele iubirii. Pentru dumnezei sau inimi. Și la unii, și la alții, drumul prin viață a început cu alungarea din rai. După aia, toată viața ne luptăm să ajungem înapoi. Toți căutăm să ne întoarcem pe unde am ieșit. Dulce-i poarta noastr-a Raiului.
Gheorghiță Mircea
După trei zile de beție cruntă, ajunse la poarta raiului. Din nou? Și iar vii așa, ești înecat de vomă. Da, părinte, și e acră de la vinul de anul asta, nu s-a limpezit, îți spun sincer că și mie mi-e rușine de halul în care vin. Asta sunt, poet ratat. Îmi fac autocritica, sunt un dobitoc. Hai deschide, te rog. Nu pot, s-a stricat broasca. Iar? N-ai chemat pe nimeni s-o repare? Ba da, s-a dus unu până jos să aducă un lăcătuș. Jos? Păi știam că clasa muncitoare merge în paradis. Ăla e filmul, raiul e pentru poeți.
Ana Maria Dobre-Nir
Stau în fața porții Raiului, dar nu simt nimic. Nu teamă, nu dorință. Doar tăcerea. Îmi amintesc ultima mea clipă. Am intrat în biserică, pașii răsunau pe podeaua rece. M-am rugat. Am închis ochii. Apoi, explozia. Zidurile au zburat, iar eu cu ele. Acum sunt aici, dar nu-mi vine să întreb nimic. Nu vreau răspunsuri. Judecata? Parcă nici nu mă privește. Sunt doar o fărâmă risipită în lumină, ca fumul care s-a ridicat din ruine. Și, pentru o clipă, jur că aud ecoul rugăciunii mele, terminându-se brusc.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În februarie 2025, grupul are 13.650 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
