15.02.2025
Florentina Enache
Sărise de optzeci când trecuse dincolo. O vreme, umblase cu sfială prin grădină, apoi se apucase de treabă: plivea, grijea răsaduri, copilea vița și mângâia cu privirea toate florile Domnului, umblătoare sau nu. Era scumpă la vorbă, dar le zâmbea tuturor celor ce-i ieșeau în cale. Trecuse mai bine de jumătate de veac și ea tot tânără și în putere era. Într-o zi, Petru se trezi cu ea în poartă. Ce-i Mărie cu tine; vrei să pleci de la noi? Ba nu, sfinte, doar ies o țâră și mă-ntorc; m-au chemat de la primărie să votez.

Dan Banu
Agapia coborî două furci de fân vacii, aruncă porcilor o găleată de mere, răspândi o poală de boabe găinilor, apoi intră în casă. Ăl bătrân se dusese de-o vreme și simțea că nici ea n-o să mai rămâie. Popa Pricopie spusese că în Cartea Sfântă e drumul spre Rai. Dar geaba aduna ochelarii peste ochii cețoși și risipea filele, că nu i se arăta nici drumul, nici poarta. Se aplecă și împinse ca în fiecare zi un boț de brânză lui Moț, șoricelul. Și tare se miră să-l afle pe Sf. Petru în poarta din zid.

George Dometi
Va fi îngropată peste două zile. Mormântul ei se va ridica în mijlocul cimitirului, o piatră printre pietre, ocupând sub cer doar locul unui mormânt. Iar eu am să rămân pe lespezi, udându-le. Voi ști că nu-i ea în groapă, acolo va fi culcat trupul unei femei bătrâne, cu inima plină de amărăciune; în schimb cea cu zâmbetele, speranțele, îmbrățișările ei va rămâne-n picioare pe marginea trecutului meu. Va fi primită în împărăția Lui pe ușa principală, fiindcă a făcut din mine un om printre oameni.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În februarie 2025, grupul are 13.650 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus