Roxana Catana Tarhon
De un ceas stătea la fereastra Evei și se uita cum se relaxa lângă foc, sorbind tacticoasă dintr-un pahar - probabil nectar - și ronțăind grațios niște bunătăți. Îi făcuse câteva serenade astă-vară, dar bănuia că ea îl consideră un profitor. Îi era teamă că va crede că o îndrăgește pentru ce are și nu pentru ce este. Înghețase și sufletul în el, dar, cu cât se făcea mai frig, cu atât mai mult se temea de refuzul ei. Să fie împreună era tot ce visa. Din păcate, știa de la La Fontaine ce gândea iubita lui furnică.
Siranuș Hakobian
Raiul era acolo, la vedere, dar puțini se pricepeau să-l vadă, iar poarta ședea mereu deschisă. De fapt, raiul nici nu avea poartă, intrai de-a dreptul, când nu te vedeau părinții. Aici se aflau doi burtoși tuciurii care băteau cu ciocanul în alambicuri de aramă, vreo trei femei oacheșe cu bani de aur la gât și o târlă de copii goi. Acolo, în rai, te învățau să faci mămăligi de noroi, cât un pumn de copil, pe care le puteai trosni de asfalt sau de pereți. Îngerii râdeau, vorbeau măscări și se scărpinau de păduchi.
Monica Ciurea
Precum în cer, așa și pe pământ, frica albise deja toate nopțile, aerul năclăit se furișase parșiv prin răni, oamenii cu zilele rămase în ei stăteau împrăștiați peste tot, bubuituri înfundate răzbăteau acum rar, o lună roșie își dădea obștesc sfârșitul. Convoiul ajunsese la poartă. Se descărcau din cutii de lemn căpățâni, bucăți de brațe, picioare, organe, gudron și pucioasă. Toate morțile eroice meritau raiul. Dar Dumnezeu avea ceva de furcă; soldat cu soldat, fiecare trebuia atent recompus pentru învierea finală.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În februarie 2025, grupul are 13.650 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
