Îmi luasem capul în palme și ridicam din sprâncenele arcuite migălos cu creionul dermatograf, sigură că sunt sosia ei. Voiam un portțigaret, să-l plimb prin aer cu o privire enigmatică, însă tot ce puteam învârti era pixul pe deasupra tezei la mate și tot ce știam era teatru, nu calcule. În pauză, colegii schimbau impresii despre rezultate. Ție cât ți-a dat? mă întrebau. Am scuturat alene țigareta imaginară, i-am privit glacial și le-am spus precum diva ce eram: vreau doar să fiu lăsată în pace.
Cecilia Fofiu
La insistența bunicii, să vadă lumea ce minune de nepoată are, o petrec la biserică-n duminica de Florii. Ușor plictisită bâțâi de pe un picior pe altul, încât buna-mi plasează câteva ghionturi. Ieșim cu bucățele de anafură-n șervețele în drumul satului împănat cu grupuri de credincioși, opriți la taclale. Din ceata de băieți în care-l zăresc cu coada ochiului pe Nicu, răzbate un fluierat admirativ. Încântată, zâmbind îngâmfată cu nasul pe sus, impun cadență pașilor. Trei pași. Al patrulea-l derapez într-o balegă.
Gabriel Moldovan
Sprijin tejgheaua; mi-aș dori să fiu oricine altcineva; ziua asta parcă nu se mai termină. Barmanul, un goblin din Yester, umple halba cu un lichid verzui. Încearcă asta, spune, zâmbind vag. Beau; gustul e o explozie - ierburi dulci, amărăciune, ceva de nepovestit. O căldură blândă mă inundă. În oglinda din spatele barului, îmi văd reflexia; dar eu nu sunt eu. Altă față, alți ochi, alt trup. E ciudat, dar mă simt alt om, șoptesc. Goblinul râde. Așa funcționează; dar să știi că nu e reversibil.
