Dan Banu
Chiar vrei să găsești Fericirea, m-a întrebat paznicul cufărului cu 1001 de lacăte. Vreau, am răspuns. Monstrul a luat briciul și mi-a crestat spinarea din călcâi până-n creștet, apoi mi-a întors pielea pe dos. Gura mi-era înăuntru și ochii și urechile, iar în afară plămânii și inima și ficatul. Altfel pământul nu se schimbase deloc, nici copacii, nici norii, nici florile. Doar pasul era mai ușor căci lumea înainta odată cu el și mere culegeam din lăuntru și soarele îl desenam cu degetul pe cer.
Carmen Moldovan
Am clipit dar nu vedeam decât ceva difuz. Domnule, nu e nevoie să vorbiți acum. Transplantul de gânduri stem a fost un succes. Poate dacă nu erau propriile gânduri, ar fi fost depistate de cap ca fiind străine și respinse. Ca să verific, încercam să găsesc măcar unul din gândurile alea coclite care-mi treceau prin cap ca trenul în gară de 1.000.000 de ori în aceeași zi fără să-l pot opri și nu mai era niciunul. Toate fuseseră extrase din capul meu, băgate într-o centrifugă, învârtite cu viteza luminii și rezultatul reintrodus.
Ana Ludușan
E vară, înot la marginea bazinului cu apă sărată, prudentă, să pot atinge fundul bazinului la nevoie. Iubitul meu sare de la trambulină, se învârte prin aer ca un albatros. Frumos de-mi seacă inima. Fiu de ștab comunist. Eu săracă până în măduva oaselor. Mi-am cusut o rochie iscusită. Zice: ești mortală. Mă înec de emoție. Plutesc deasupra apei cu tot trupul destins. Deodată îmi sare în cap, mă scufund, înghit apă sărată, mă sufoc, picioarele îmi ating fundul, zvâcnesc, înghit aer și îl plesnesc. Ce bine mă simt.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În februarie 2025, grupul are 13.650 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
