Era o zi obișnuită. Găinile cotcodăceau, câinii leneveau, iar Fănel Ologu se întreba cum să-și facă viața mai interesantă. Privind cerul, îi veni o idee genială: să organizeze un concurs de nechezat, între caii sătenilor. În cele din urmă, câștigător a fost armăsarul Suru, care a reușit să imite perfect sirena unei ambulanțe. Fănel și-ar fi dorit să câștige Mirabela, iapa lui dragă, pe care o învățase să imite vocea Andreei Esca. Dezamăgit, și-a turnat o țuică și a oftat: ce să-i faci, nene? În viață mai și pierzi.
Ana-Maria Butuza
În timp ce urcam, gâfâind ca un motor stricat, îmi făceam autocritica: cine, dracu', te-a pus să vii la munte, tu care te împiedici pe asfalt? Cu inima bubuind și prietenii pierduți în zare, m-am trântit moale în iarbă. Lasă, fată, îi ajungi tu, doar nu te-or abandona aici. Bucură-te în liniște: uite ce pădure, ce flori, ce aer curat. Inspir adânc și aproape leșin. Ce naiba, eu miros așa? Poate mi se pare. Îmi trag sufletul, iar când mă ridic, văd balega de sub mine, lățită, ca o operă de artă, în iarba tăvălită.
Bogdan Mihai Bati
În stânga copaci. În dreapta pădure. Așa a fost drumul până au ieșit pe creastă. În stânga hău. În dreapta prăpastie. Așa a fost restul drumului. De sus, din vârf, s-au uitat în urmă. Soarele amiezii evidenția lacrimile vărsate, transpirația de gheață și durerile mascate, lăsate de hoarde de excursioniști, doi câte doi, dornici să se impresioneze. Aici nimeni nu venea cu gânduri pure, dar scopul scuză dificultatea traseului. De aici priveau spre sud, sperând ca seara să poată privi spre nud.
