Suntem în 2025, nu mai e niciun secret că nu Dumnezeu l-a făcut pe om, ci haina. Ironia e că ne naștem dezbrăcați, dar și mai ironic este că dacă aș îmbrăca o maimuță în costum, tot ar avea mai mult succes decât tine. Ești atât de idiot încât creierul îți lucrează peste program doar ca să te ajute să clipești. Ești precum un bebeluș gigant, uitat într-o parcare, căruia i-a crescut părul pubian până și-au adus ai lui aminte de el. Nu te mai uita ca muta la caramele, Costeluș, trage ceva pe tine, vine mama în vizită.
Siranuș Hakobian
Venea tramvaiul și am luat-o la goană către stație prin crepuscul. De aceea nu am văzut bordura. Apoi nu a mai fost nimic: un nimic dens, lipsit de lumină și întuneric, destrămat de apariția unor stele verzui, care au dispărut încet, lăsând loc unui orizont mic, pe care-l vedeam cu un singur ochi. Un smoc de iarbă se încăpățânase să iasă dintre dalele de beton, o păpădie își tremura bănuțul palid, iar niște furnici, ademenite de pitorescul priveliștii, își clătinau antenele și, pot să jur, râdeau în hohote.
David Brescan
Pensiune pe malul Dunării. Deltă în față, în stânga și-n dreapta, pădure în spate, bărcuțe trase pe mal, rațe și pelicani, vegetație abundentă și cer albastru, tot ce trebuie, exact ca-n reclamă. Mâncare bună, naturală, eco sau bio sau cum i-o mai spune, nu congelată, injectată și dată cu toate prafurile ca la supermarket. Vorba aia, mâncare din curtea omului. Cobor în bucătărie, unde surprind un schimb de replici între bucătar și gazdă. Cu ce fac eu acum ciorba de pește? Cu crap, doar atât am găsit la Lidl.
