M-am trezit la o coadă imensă. Așteptam întâlnirea cu El. Mă foiam de pe un picior pe celălalt, mă gândeam ce pot să îi spun. Ce îmi va spune El. Dacă voi arde în focuri sau dacă îmi oferă un loc liniștit, într-o poiană cu flori și fluturi. Greșelile mi se înghesuiau în minte. Momentele când puteam să fiu mai bun și nu am fost, deciziile pe care aș fi putut să le schimb, drumurile diferite pe care aș fi putut să merg. N-am reușit să-L văd din cauza luminii. În bunătatea Sa, mi-a dat voie să apăs butonul de reset.
Arthur Ianoși
Facerea de bine, gândi cu voce tare în timp ce-mi aranjam în ecranul telefonului fața de milog. Mă sunaseră de la ANAF în legătură cu un apartament pe care nu-l declarasem ca fiind dat în chirie. Clădirea sumbră de peste stradă îmi amplifica starea de nervozitate. Apasă domne odată, îi zic celui care stătea în stânga mea la semafor. Omule, nu se face verde dacă nu apeși. Îi văd bastonul alb și imediat îmi pare rău. Apăs eu. Traversăm împreună, el se oprește la covrigărie. Dați-mi-i pe ăia doi mai prăjiți, îl aud.
Bogdan Sebastian Burjan
În deșertul arid, ascuns bine sub marea de dune, sau undeva în nordul îndepărtat și rece, sub stratul gros de gheață au construit în secret buncărul. Un robot a venit din viitor să păzească neclintit butonul. Era de un roșu strălucitor și nimeni nu mai știa de existența lui deja. A încurcat uleiurile într-o seară. Amețit, a dat să se proptească. Fără să vrea, a atins butonul. S-au deschis cerul sau pământul, porți spre alte lumi, sau poate doar un drum spre o prăpastie de nicăieri. N-a mai fost nimeni să spună.
