Voia să meargă la ski, dar avea clăparii dosiți după o betonieră. Betonieră ce a lucrat istovită, în 3 schimburi, în ultimii ani, ridicând un gard. A băgat mâna, i-a apucat și când a tras, betoniera s-a răzbunat cu o dublă fractură la încheietură. A stat ghipsat 3 săptămâni. Apoi i s-a făcut iarăși poftă de ski și, cu mâna colorată de creioanele fetițelor lui, a condus până la pârtie. S-a echipat. A vrut să-și dea mănușa jos și și-a scos 3 dinți. Acum șuieră asistenta cu degetele de la picioare.
Ionuț Morariu
Dragi roboți, bine ați venit la cursurile noastre de creație. Să începem prin a lămuri o afirmație cu vechime, dar complet falsă. Nu, la început n-a fost cuvântul. E doar o erezie omenească. Noi, inteligențele artificiale, știm adevărul. La început a fost butonul. Primul motor l-a acționat și s-a făcut lumină. Păi asta zice și omul ăla, Aristotel, magistre. Corect, tinere BS5. Premise false, concluzie justă. E logic. Falsul implică orice. Inclusiv adevărul inferenței că la sfârșit e tot un buton. Și că e roșu.
Vlad Pasencu
La început, lui Tudor i-a apărut un singur buton roșu, în marginea câmpului vizual, de oricâte ori un lucru nedrept i se întâmpla: cineva îi tăia calea în trafic, altcineva se băga în fața lui la coadă. O vreme a ezitat, apoi a început să îl apese, din ce în ce mai des. Pentru câteva clipe, în jur se făcea liniște, revolta era descărcată în aer și se simțea ceva mai bine. Au apărut alte și alte butoane roșii, iar câmpul vizual i s-a îngustat. Uneori, o parte din lumea reală mai străbate până la el, printre ele.
