08.03.2025
Andra Toropoc
Se necăjea când râdeau de el, băi, să nu te duci la circ, că-i faci concurență lui Siminică. Alții îl luau peste picior, zi, nu te plictisești de rolul lui Rudolf fără deghizament? Cel mai tare se supăra pe proștii care-l făceau bețiv și care nu auziseră vreodată de cuperoză. Se bucura însă când nepotul îl provoca să se joace de-a pompierii. Alergau prin casă imitând sirenele și se lăsa manevrat de mânuțele grăsune care îl apăsau pe girofarul din mijlocul feței. Fiecare nino-nino îi aducea zâmbete și uita tot răul.

Mirela A. Nica
Intrase în casă epuizată după orele de lucru din ziua asta. Închise toate ferestrele. Nu mai voia să audă niciun sunet din exterior. Avea o jumătate de oră liberă. Se întinse-n pat. O auzi ca prin vis. Ești foarte drăguță, dar îți lipsește ceva, îi spunea fetița ei păpușii pe care o primise cadou. Îți lipsește inima. Aș putea să-ți cos aici un nasture. Îhî. Ce idee bună. Însă tot ți-ar lipsi ceva. Suflul. Cum fac să bată un nasture ca o inimă? Alarma o trezi. Inspiră adânc. N-avea copii, doar serviciu.

Dorin Vasile
Stă întinsă pe pat, goală și frumoasă. O mângâi încet, cu răbdare. Îi simt pielea netedă, impecabilă. Ceva sub degete mă oprește. O protuberanță mică, fermă, ascunsă. Taică-miu îmi spusese odată, cu o bere caldă în mână și privirea pierdută: Fiecare femeie are un ceva. Găsește-l și vei stăpâni lumea. Eu îi spun năsturelul vieții. Mă opresc pentru o clipă, ezit. Mă întreb dacă a meritat toată căutarea. Trag ușor. O simt cum se înfioară. Se înmoaie. Cu un șuierat prelung se prăbușește la picioarele mele.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În martie 2025, grupul are 13.700 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus