Am ținut-o cu grijă, o ceașcă de porțelan cu crăpături reparate în aur. Fragilă, dar mai puternică acolo unde s-a spart odată. De ce o păstrezi?, m-au întrebat. Nu am răspuns. Am turnat apă în ea, privind cum se scurge prin cea mai fină crăpătură, vărsându-se pe masă. Nu era perfectă, dar nici eu nu sunt. Chiar și crăpată, avea un scop - iriga pământul de sub ea. Uneori, nu e vorba despre a ține împreună. E vorba despre a lăsa viața să curgă prin tine, chiar și atunci când te simți rupt.
Alina Pădurariu
Sonia, stop. De dimineață mă înnebunești. Darius în sus, Darius în jos. Știu că împliniți un an de relație, înțeleg că nici măcar nu te-a sunat, dar ai și tu, răbdare, o fi ocupat, omul. Nu și nu. Nu se sinchisește de mine. O fi cu alta. Nici dacă mă sună nu-i mai răspund. Of, mă exasperezi. Știi când i-ai spus că-ți plac surprizele și tipii curajoși? Na, chiar acum participă la un concurs de dat cu parapanta. Cică, cine rezistă cel mai mult în aer. Acu, Sonio, să nu te spargi ca un porțelan. Fii și tu surprinsă.
Florentina Ghițescu
Acum câțiva ani am fost cu fata mea în Japonia. A fost frumos. Altă lume. Nu am înțeles nimic din liniștea și împăcarea lor. Agitația mea nu se potrivea deloc cu locul și oamenii, grădini zen și temple. Știam că japonezii sunt vestiți pentru cosmeticalele lor. Am zis să-mi cumpăr și eu o cremă hidratantă. Doamnele de-acolo tot încercau să-mi vândă o cremă care albește. Degeaba am încercat să le zic că mie îmi place tenul ars de soare ca al unui țăran din Bărăgan. Am plecat cu crema aleasă de ele.
