Bărbatul îmbrăcat în salopetă mergea grăbit. Fugise de la treabă. Mâinile negre, crăpate, cu noduri și bătături, duceau cu gingășie o cutie cu o păpușă în ea. Intră în casă și fetița se repezi, fericită, spre el. Îi întinse cadoul și se feri de îmbrățișarea ei. Duse brațele la spate. Mirosea a gunoi. A mizeria pe care o strângea în fiecare zi de pe străzi. Se întoarse să plece, din nou, la muncă. Mai avea până în noapte. Copila se apropie, îi luă palma și și-o puse pe obrazul de bibelou. Te iubesc, tati.
Dan Banu
Dl Ionescu intră în living și înlemni. Lângă măsuța de sticlă îl aștepta așezată pe genunchi o femeie. Avea chipul de porțelan și trupul de trestie înfășurat într-un chimonou roz, imprimat cu camelii galbene, strâns într-un obi brodat cu mlădițe de ferigă verde-pal. Când îl zări, turnă ceai din kawa în ceașca shino și i-o întinse. Taiyo Musume, șopti el. Ionescu-san, clincheti ea. Visase mereu că o va întâlni cândva. Zâmbi și ridică ochii spre rama goală a tabloului intitulat Ceremonia ceaiului.
Caterina Tudorache
Este al meu. Nu seamănă cu nimic din ce știam deja. Plânge și dă din mânuțe. Este al meu. Am urlat 3 ore, am zis că mă rup în bucăți de durere. A meritat. În sfârșit îl văd. Ființa aceasta mică cât 2 palme este copilul meu. Al nostru. Doctorul m-a întrebat dacă vreau să îl țin în brațe. Sunt epuizată, dar am așteptat 9 luni acest moment. Îl mângâi, plângând. Puiul acesta mic, cu o piele atât de albă și de fină este al meu. A tăcut brusc. Aha, mă recunoști. Eu sunt mama ta. Tu, noul meu univers.
