12.03.2025
Elia Ghinescu
Îl privesc cum dă să se ridice din pat. Data trecută când s-a îmbărbătat, i-a trosnit genunchiul. Nu te teme, mamă, o să pot, uite, chiar pot. Mă privește mândru, cu ochii ăia limpezi. Se ține de fotoliu și face un pas. Doi. Trei. A ajuns la fereastră. Prin perdea, privește seninul cerului. Să îi spunem tatei să cumpere un zmeu, aș vrea să îl fac să zboare, abia șoptește. Eu îi privesc spatele, sunt la un pas de el, pregătită pentru orice. Și las hârtia să-mi alunece din mână: Vlad, zece ani, boala oaselor fragile.

Neti Niculae
Deși s-a născut băiat, se juca uneori cu păpușile, de dragul meu. Cu cele din plastic, căci pe cele de porțelan le păstram cu grijă în cutii. Preferata lui era cea cu inele blonde și tenul alb lăptos. Într-o zi, vei avea propria păpușă, una adevărată, îi spuneam de pe covor, cândva, într-o dimensiune parcă trăită-n altă viață. Astăzi, îmi zâmbește de pe noptieră și-mi amintește că sunt sora care uită să mai sune. E departe, la casa lui, alături de-o frumoasă blondă. Însă el doarme în inima mea în fiecare noapte.

Mona Zelenco
Într-o zi mohorâtă ce-mi umbrea seninul, iar gândurile zburau dincolo de curcubeu în căutarea soarelui, am simțit o durere ascuțită în piept. M-am lăsat să cad în patul depresiei și am luat pastila ignoranței. Durerile s-au accentuat. Erau necesare măsuri drastice. Mi-am deschis sufletul, l-am întors pe toate părțile iar din el au căzut câteva cioburi. Am fugit la sertarul cu amintiri și am apelat la cei doi plasturi, iertarea și uitarea. Știu că deși e bandajat și firav, se va căli în timp, dar nu-și va pierde inocența.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În martie 2025, grupul are 13.700 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus