După bombardamente, noi, ăi rămași, căutăm gropi pe câmp să cărăm resturile. Nea Stere, în care să-ți bag hoitu', bre? El n-are de zis nimic, normal, că limba și-a mușcat-o de frică, de viu. Nici ăilalți nu mai au tot. Doar mie îmi pare că simt în plus o aripă cum mi se fâlfâie din omoplatu' dizlocat. Ce să fac cu o aripă, când mai am încă treabă aci, pe pământ? Doar când n-o mai fi pe cine să car, m-oi cuibări liniștit în vreo groapă. Uite, de pildă din a lu' Stere văd acu' ceru'. Și? Lui nici măcar nu-i mai pasă.
Andra Toropoc
Își amenajase adăpost printre gunoaie, săpase coridoare adânci ocrotite de maldărul urât mirositor unde nu-l deranjau alți oameni. Doar șobolanii se strecurau în vizuina lui, dar nu se speria, îi privea și-și zicea că nu e chiar singur. Pentru că unii aveau cozi stufoase, îi botezase Mariane, în amintirea unor veverițe din orașul unde cândva copilărise. Când a izbucnit incendiul cel mare, el dormea și nu a reușit să iasă la timp, i s-au găsit a doua zi rămășițele amestecate c-un ocean de cenușă.
Aurelian Țolescu
În decembrie '89, când toate lucrurile erau cu susul în jos, un grup de militari din Direcția a 5-a a fost pus să-și sape propriile gropi și apoi să stea drepți lângă acestea, până când un glonte îi va arunca direct în pământ. La un moment dat un ofițer superior a venit gâfâind și a anulat ordinul de execuție. Lăsați-i pe ăștia în pace, avem nevoie de gropi. Un ordin criminal și lipsa de comunicare a condus la împușcarea unui pluton de studenți de la Academia Militară. Să o punem în cârca ăstora.
