Stăteam la o masă, cu câte o tărie în față. Era trecut de miezul nopții și pierdusem șirul paharelor golite. Mă uitam la el cu aceeași uimire cu care-l priveam de când ne cunoscusem. Un tip atât de deștept. Și citit. Și cu potențial. Și gropar, îmi țipa nedumerirea în creier. Ceva nu se lega deloc în mintea mea. Parcă auzindu-mi gândurile, mă privi și îmi zise, senin. Știi de ce m-am făcut gropar? Ridicai sprâncenele semn că nu. Te face să te simți foarte viu, știi? Dar îți amintește că e doar pentru o vreme.
Yuka Brevi
La târgul de oale sosirăm toate, care mai de care. Eu, rotundă, pictată cu niște margarete, altele smălțuite, cu mâner sau fără. Stăteam în soare, râdeam și așteptam să ne cumpere careva, să ne afume în cuptorul cu lemne, pline cu varză, fasole sau cârnați. Era bine până apăru un ulcior cu cioc mic și gât îngust. Puțin ciobit și, mai ales, crispat, începu să ne înjure și să clatine tejgheaua, cu intenția clară de a ne răsturna. Însă căzu chiar el, făcându-se una cu pământul. Dust to dust, spuse o strachină adâncă.
Ana-Maria Butuza
I-a prins încheieturile, forțând-o spre perete, dar ea s-a împiedicat, a căzut peste masă și l-a tras după ea. S-a zbătut, i-a înfipt genunchii în stomac, și furia lui a explodat. A apucat-o de păr și i-a izbit capul de tăblie. Nasturii cămășii i-au cedat sub degetele lui lacome, dar mâna ei a nimerit gâtul unei sticle răsturnate. A apucat-o și l-a lovit. Nu s-a oprit nici după ce s-a prăbușit. Cu ultimele puteri, l-a târât prin noroi, a tras scândurile latrinei și l-a împins unde îi era locul, în propria mizerie.
