Pământul ăsta, pe care cu patetism îl numim glie, e doar un cimitir deschis, plin de gropi pe care ni le-am săpat unii altora. Îmi scuip obiceiul dimineața, în fața unui ungur, ca și cum aș marca teritoriul. Până seara, mă asigur că am lăsat urme și pe un rom sau un evreu. Apoi, cu mâinile murdare de ură, îmi fac o cruce apăsată și înghit o sarma, convins că puritatea mea n-a fost atinsă. Noaptea se lasă peste oraș, iar eu mă culc liniștit. În vis, pământul se cască sub mine și mă întreb cine mi-a săpat groapa.
George Dometi
Lucrez aici de aproape zece ani și în fiecare săptămână îl văd venind. Îmbrăcat ca pentru întâlnire. Mereu are buchetul de hortensii pe care îl pune în vaza verde bronz. Stând într-un genunchi șoptește, vreme de jumătate de oră, tot felul de povești siropoase. Rar folosește batista, dar când o face, se adună nori de ploaie. Gârbovit și cu pas molcom părăsește aleea și se ascunde după un plus de lemn scorojit. Umezește iarba. Oare să-i zic că mormântul ăla e al amantului neveste-si? Cred că știe.
Vlad Mușat
Am luptat în multe gale, dar acum e cel mai important meci. Stau în fața casei lui și văd aceeași fereastră scorojită, iar dincolo de ea, un copil bătut cu bestialitate. Am fugit pe străzi la vârsta de 12 ani și i-am promis că mă voi întoarce. Tata a fost campion mondial la box. Sun, sonerie personalizată, Eye of the tiger. Iese și, nu înțeleg de ce, nu stau în gardă. Pumnul lui îmi lovește falca. Încă are forță. Cine ești, javră? Nu spun nimic, îi zâmbesc și îi pun în brațe un prosop alb.
