Dan Banu
Zorii mușcau din muchia pământului. O fantomă străvezie, zornăind în urmă o sabie lungă, să trezească morții nu alta, având cizme cu carâmb înalt și epoleți de general, se zorea către casă. Apropiindu-se, văzu o lumină neagră ieșind pe sub ușă. Descuie. Fantoma rânjită a lui Bănică, cea dandy a lui Iordache, cea carismatică a lui Dinică împărțeau un Napoleon. Dumneavoastră, întrebă politicos fantoma cu sabia. Noi, acasă, un coniac. Nu e aici locul 6, figura 41? Nu Generale, e locul 9, figura 14.
Ina Moldoveanu
Ce cauți în groapa mea? Ptiu strigoiule, pleacă de aici, n-am agheazmă că aruncam după tine. Sunt Ghergheluș, deja oale și ulcele, dar tu mi-ai invadat spațiul. Asta e, eu am coșciug de abanos, crucifix de argint, diamante, năframă de borangic, papuci Gucci și haine cusute cu fir de aur. Și pe deasupra și peste suta de kile. Stai liniștită și tăcută cucoană, ți-au luat copiii aurul, ai doar niște gioarse de pe Temu, luate câte cinci, că nu te încăpeau. Plus că amândoi stăm fraudulos în cavoul domnului Cotoi. Mort. Erou.
Carmen Tot
De birtul satului te izbeai imediat cum treceai podul. Acolo își făceau veacul Pepe, vecinul meu și Șta, groparul satului ce cânta la vioară când se întorcea beat în cămăruța lui mică, unde nu-l aștepta nimeni. Nu le-aș stârni sufletele amintind de ăst viciu al lor, căci acum e fiecare în groapa lui, dar odată, când muri o babă în sat, Pepe parie că nu se teme de strigoi și se duse noaptea în cimitir, iar Șta, ascuns în groapă, îl smuci de picior, de era baba să rămână neîngropată, iar Pepe să zacă în locul ei.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În martie 2025, grupul are 13.700 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
