Scuzați, pardon, dați-mi voie, vă rog. Babele-și dau coate, moșii își strâng fesurile în mâini, se dau la o parte. Un tânăr bărbat, cu papion, costum țiplă și pantofi neatinși de praf se apropie de groapă. Preotul oprește slujba, femeia înlăcrimată, cu voaletă, se întoarce spre el, duce mâna la gură. Ștefan, tu. Eu, Ileană. Ți-am zis că îi plac băutura și viteza. L-ai ales pe el, ai zis că are casă și mașină, eu eram un pârlit de tâmplar. Dumnezeu să-l ierte, mi-a fost prieten. Rămâi sănătoasă, eu azi mă-nsor.
Lucian Pătru
Pe când Dumnezeu se potcovea cu caiele din vată de sare, pe o planetă îndepărtată, niște făpturi trăiau în dragoste și armonie. Se ajutau mereu, ba chiar își și săpau groapa unul altuia, de era trebuință. Doar că țărâna scoasă, ușoară ca fulgul, aducea piaza rea, așa că ei, dibaci, s-au apucat a o căra cu vagoneții spațiali, pe o planetă unde nu era decât apă chioară. Acolo, apoi, au început să mișune creaturi ce se mândreau cu ăst pământ, de nu le ajungeai la nas, cu prăjina, de erau vii, ori cu cazmaua, de nu.
Alexandra Buhudini
Cu ce te mai pot servi, mă întrebă monahul cu cristelnița găurită sub braț. Cu o groapă cu de toate, sfinția ta. Aici sau la pachet? Și și. Și-am plecat la dracu-n praznic, învelit în crijmă, purtând hăul ăst de groapă în buric. Fie că era în tramvai, pe munți, la băcănie, în balcon or la bunici, la țară, mi-am purtat găuroiul demn. Serafimul îmi zâmbi cât o Înviere și prinse a trage cu dinții de cordonul meu ombilical. La capătul lui era o groapă de dumnezei triști. Între ei, numai mama zâmbea.
