Monica Bologa
Vezi magazinul ăla de jucării? OK. Treci de el, la colț îți apare o brutărie, treci și de ea, apoi o iei la stânga pe străduță. Lângă un gard o să observi niște muncitori care sapă un șanț, tu du-te înainte, ai grijă că o să dai de o gură de canal fără capac, fii atent pe unde calci. La capătul străzii, o să vezi o femeie cu un telefon în mână. Sunt eu. Mă vezi? Eu te văd. OK. Acum poți să închizi și să vii să mă iei în brațe. A închis. Apoi a dispărut. Am uitat să-i spun de groapa din fața lui.
Eduard Baranovski
Nu știu cu ce am greșit, de când eram copii, mi-a stricat toate ploile. Nu-mi făceam lecțiile, mă pâra, copiam la lucrare, la fel. Apoi i-a spus lui tata că fumez. Ce curele am luat, plus o vacanță întreagă numai în casă. În liceu, de la el a aflat Ana că mă văd cu verișoara ei, era să-mi scoată aia ochii. Acu' un an, când a făcut-o pe nevastă-mea să bage divorț, nu m-am mai mirat, îl știam deja. Azi, cină romantică cu noua logodnică, țâr la ușă, el, plin de noroi. Vă zic, cine sapă groapa altuia, să o sape adâncă.
Gheorghiță Mircea
S-a apucat târziu și mai era puțin până'n ziuă. Ura să sape în pantă, dar așa erau toate cimitirele din Aiud. Oameni zgârciți, pământ destul în loc drept, dar ei cu cimitiru-n deal. Ploua de zile întregi și ce arunca afară se întorcea o parte noroi îndărăt. În sfârșit harșăul zgârie ceva. Aruncă noroiul sus și cu ranga deschise capacul. Ce dracu ai întârziat atât? Bărbatul tău a stat până seara beat cu lumânarea la groapa ta. Plângea impotentul, așa-i? Iar în acel moment pământul muiat de apă se prăvăli peste ei.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În martie 2025, grupul are 13.700 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
