Merg pe alei înguste până la ușa cu mărgele roșii. Intru. Bătrâna cea zbârcită mă studiază intens. Clipesc. În viața viitoare vei fi o găină. Râd în hohote. Vino mai aproape. Ajungem față-n față, suflă un fum amar și mă trezesc în cușcă înconjurat de cotcodăceli isterice. Vine bucătarul, bagă mâna-n cușcă și mă prinde de aripi. Degeaba mă zbat. În lumina pâlpâitoare a neonului, văd lama satârului ridicat. Clipesc. Sunt din nou la vrăjitoare-n casă. Vino mai aproape, zice. Fac stânga-mprejur și fug mâncând pământul.
Anca Postescu Stancov
Cobor în orașul adoptiv al tinereții mele, gara e la fel, lipsesc găinile de pe șine, las în cimitir multe flori la capetele multor doruri, nu recunosc parcul modernizat, mă simt stingheră și nervoasă, speram într-o încremenire tandră a timpului dar mă arde rânjetul orășenizării inutile, grăbesc pașii către patiseria veche, o să mă alin cu un pup cu varză și un cremeș, în vitrină dansează agresiv numele magazinului cu totul la 5 lei, apuc să fug înainte ca inima mea să devină obiect de second hand în China town.
Paul Dârvariu
Acolo, străzile sunt pline de tarabe cu legume, fructe exotice și porcușori de Guinea. Poți cumpăra orice, de la chiftele din carne de câine, bambus în formă de inimă și picături pentru potență, până la dispozitive care-ți ghicesc viitorul în ceai. Însă, cel mai uimitor e că, în mijlocul pieței, am întâlnit un dragon. Nu, nu era un actor stradal, era un dragon adevărat. M-am apropiat de el și l-am întrebat suav: îți place să zbori? Mi-a răspuns în cel mai pur grai românesc: da, doar când am voie să zbor cu avionul.
