20.03.2025
Iulia Stavre
M-am angajat sezonier, barman într-o vilă exclusivistă la malul mării. Vacanța mare, zile cu soare, lungi și fierbinți. Ca niște cafele americane. Când s-a aflat că toată vila a fost închiriată de actrița de Oscar și stafful ei, șușotelile vuiau mai ceva decât valurile mării pe timp de furtună. Muncim non stop. Aseară i-am dedicat un cocktail și i-am spus că-l voi trece în meniu cu numele ei. A făcut un selfie cu mine, postat pe Insta. De viral ce sunt, peste noapte joburile au început să curgă.

Monica Ciurea
La balul de absolvire prințul își pusese-n cap să devină zmeu. Că nu degeaba tac-su era în oraș paraleu. Ei, și tipul ăsta își trăsese decapotabila în drum, aștepta. Se cam învârtea pe călcâie după o zgâtie care, și-un sac de-ar fi pus pe ea, tot toate capetele întorcea. Că să te țină maică-ta, văduva, doar din ac e ceva. Dincolo de bârfe, basmul spune că în seara aia la el în mașină ea a refuzat categoric să-i devină regină. Asta până când el, în genunchi, i-a dat un inel, trecând pe numele ei regatul odată cu el.

Camil Popescu
Bună dimineața, Decebal. Bună dimineața, regina mea. Ți-am pregătit micul dejun: brânză de capră cu roșii, castraveți, măsline și chestiile alea galbene lunguiețe crescute în pământurile noastre de peste ocean. Decebal se uită la nevastă-sa și înghite în sec. Ar mânca direct capra la ce foame îi e, dar e la regim. Trezește-l pe tata, zice regele și desface o banană. Père Scorilo, haideți la masă. Din boscheții de la Sarmisegetusa se aude: Traiane, mai atacăm și noi odată, că termină ăștia bananele.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În martie 2025, grupul are 13.700 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus