Răzvan Dițescu
El 61, ea 16. Regele bea vin. Regina îl privește cu ochi goi. El vorbește despre datorie, despre viitorii moștenitori. Ea tace. În fiecare seară, în fiecare noapte, același ritual. Aceeași poveste fără de sfârșit. Până când, într-o noapte, el tușește. Scuipă sânge. Suflă greu. Se prăbușește. Ea se ridică, îi ia coroana, și-o pune pe cap. De acum, ea e moștenitoarea. Se privește în oglindă. Așteaptă să simtă ceva. Orice. Libertate, putere, pace. Dar tot ce găsește e aceeași închisoare, cu ziduri puțin mai largi.
Adina Drag
Stăm la pândă după statuia leului cu ochi de jad. Curtea palatului este pavată cu pietre lustruite de pași de demult iar râul își curge în apropiere poveștile de la-nceputul lumii. Din fântâna de piatră se ridică o spirală de aburi. Regina deschide geamul și dă drumul unui râs care umple lumea. Ne vor prinde, îmi șoptește fratele meu, dar nu-l aud. Tresare. O umbră cu coroană ne înghite trupurile mici. Ne-au prins. Iar. Mama și tata se pricep la jocul ăsta. Când o să fim mari, ca ei vrem să fim.
Florentina Ghițescu
Mami, eu vreau să fiu o prințesă. Au ales-o pe Sofia să fie regina zăpezii și eu sunt doar un fulg amărât. Măcar o prințesă. Mama ei îi ștergea lacrimile și îi spunea, dacă o să muncești, dacă o să înveți bine, o să ajungi tot ce vrei. A ajuns balerină și îi plăcea cel mai mult rolul lebedei. Apoi s-a îndrăgostit și a făcut o fetiță. A renunțat la scenă, dar avea acasă tot ce își dorea, un rege și o prințesă. Îi plăcea să danseze pentru ei. Mama, ești cea mai frumoasă prințesă din lume.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În martie 2025, grupul are 13.700 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
