Monica Bologa
Nu recunosc încăperea, nici perdelele de la geam, nici tablourile puse pe etajeră. Unde naiba sunt? Întorc capul spre stânga, un bărbat doarme cu obrazul lipit de pernă. Mâna lui se odihnește pe sânul meu stâng. Îmi pun palma peste mâna lui și o cobor pe abdomen, mai jos, peste sexul meu fierbinte. Cu ochii închiși, începe să mă mângâie. Mă abandonez atingerii lui. Țipătul meu de plăcere zguduie liniștea matinală. Niciodată nu ai fost atât de vocală, mi-a spus într-o uimire totală. Iubito, nu te recunosc.
Camil Popescu
Îți dai întâlnire cu ea în față la Cireșica, vă luați de mână și intrați în Cișmigiu, închiriați o barcă, oau, ce lebede frumoase, le pâsâiți ca și cum ar fi pisici, apoi râdeți și vă întrebați cum se strigă lebedele, ea ține un trandafir în mână, aveți nume de animăluțe când vă vorbiți, ți-e frig pisicuța mea, nu motănelul meu drag, din când în când tu îți pipăi buzunarul de la piept, cutiuța e acolo, ai emoții, barca e în mijlocul lacului, lași vâslele din mână, scoți inelul și o întrebi: tu cine mai ești?
Florentina Enache
Mirosea demențial. Nu mai simțise așa ceva de când era un pui nerod ce rodea tot. Derulă în minte gusturile memoriei digestive: prima gură de pâine, o aripă de pui, niște brânză. Nu uiți niciodată gustul burții pline, i-au zis ai lui când s-a săturat prima dată. În cutia de pe masă era una din preferate: o Quattro Formaggi rumenită perfect. Foamea și pofta îi biciuiau simțurile și nu văzu, nici auzi nimic. Mătura îl izbi cu putere și zbură direct pe geam. Ateriză în parcare și dădu fuga să recupereze chifteaua.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În martie 2025, grupul are 13.700 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
