Camera se umpluse de cadouri, baloane și confetti. Jacob privea însă pierdut la cei din jur. Nu reacționa nici la vocea mamei, nici la îmbrățișarea tatălui. O pată galbenă, mișcătoare, îi atrase atenția, dar rămase tăcut în brațele bunicii, care îi îndesa în gură o bucată de tort. Îți place? îl mângâie ea, sărutându-l, dar el continuă să tacă și să urmărească neastâmpărata pată galbenă. Hai, deschide cadourile, îl îndemnă mama. Jacob se ridică spre colivie, o deschise, prinse canarul în pumn și îi mușcă capul.
Răzvan Dițescu
Reflexia mea clipește o secundă mai târziu. Inima mi-o ia razna. Fac un pas în spate. Respir greu și transpirații reci mă străbat. Camera e aceeași, dar ceva e în neregulă cu ea. O senzație simultană de familiar și străin, ca și cum fiecare obiect a fost mutat de la locul său. Văd, dar nu pot procesa. Telefonul vibrează. Mesaj nou. Citesc, dar nu procesez. Ridic privirea. Oglinda s-a întunecat și din ea o umbră mă fixează. Celălalt eu îmi zâmbește. Îngheț. Și aștept. E tot ce mai pot face.
Angelica Miara
Mari alerga desculță pe dealuri, cu căprițele la păscut. Într-o zi, cerul s-a sfărâmat, un pas greșit și un hău ascuns în pământ i-a înghițit trupul firav. A deschis ochii, dar mama, frații, chiar și căprițele îi erau străini. Nu mai recunoștea nimic. O bătrână a șoptit că moartea trebuie păcălită. S-o renască popa sub un alt nume. Mari a murit, iar în locul ei s-a născut Kati. Pe piatra ei funerară, după ani și ani, tot Kati e scris. Nu se știe dacă Mari a fost cu adevărat salvată sau doar uitată pentru totdeauna.
