În cele ce urmează, Cezar Amariei (jurnalist practicant - Europa Liberă, Observator Cultural - și scriitor de ziua a șaptea - Zilele noastre mărunte, Polirom, 2018; Exerciții de liniște, Polirom, 2021) a formulat câteva gânduri după citirea textelor selectate pe LiterNet din temele: Ultimul ziar, Singurul lucru care contează și Jazz - toate textele aici.
*
Azi intrăm direct în subiect. Așadar:Publicabile:
Ultimul ziar
Alex Caragian
Mi-ar plăcea să spun că tăiatul ramurilor copacilor mă liniștește, dar în viață facem și lucruri care nu ne sunt pe plac. Însă greblatul este altă poveste. Zgomotul făcut când adun frunzele-n grămezi este ca cel al valurilor mării când eșuează pe o plajă de pietre vulcanice. În gardul viu am găsit o breșă. Câteva tulpini din interior se ofileau din senin. Am intrat să caut sursa, iar planta m-a înșfăcat și m-a absorbit. A doua zi în presă n-au scris nimic. Am zâmbit și s-au scuturat trei frunze.
Am apreciat perspectiva și atmosfera microprozei, detaliile care construiesc un univers credibil. Nu înțeleg finalul pentru că, din punct de vedere epic, naratorul ar trebui să se schimbe odată cu absorbirea sa de către plantă. E momentul când, presupun, moare puțin. Cine zâmbește la final?
Singurul lucru care contează
Florin Piersic Jr
Au trecut douăzeci de minute. Deschid Whatsapp. Două bife. A ajuns mesajul meu. Dar nu l-a citit. Încă nu l-a citit. Poate că e ocupată. Sau poate că am devenit eu prea insistent. Sau e doar indiferentă. Sau doarme. Sau face duș. Sau poate că n-are nici un rost. O să mă uit mâine dimineață la telefon și pun pariu că nici atunci n-o să fie albastre alea două bife. Mă uit la mesaj. Recitesc. Țin degetul apăsat pe mesaj. Options. Delete. Coș de gunoi. Delete for everybody. Cause everybody hurts.
Foarte bine construită tensiunea, o anxietate dozată in crescendo, alimentată de așteptările precedente. Ritmul contribuie și el la starea de angoasă, plus faptul că destinatarul nu e definit și lasă loc, în imaginația cititorului, multor opțiuni. Ca la orice iceberg care se respectă, forța impactului e dată de acel 90% care nu se vede, nu e definit, e doar intuit acolo, în adâncuri.
Speranțe:
Ultimul ziar
Cristian Dumitru
Dimineață a făcut duș, a chemat hairstylist-ul să-i dichisească părul și barba în trend, mic dejun copios, mâncat cu poftă, s-a parfumat cu obișnuitul lui Tobacco Vanille, s-a îmbrăcat elegant și a cerut ziarul de azi. A citit articolul de fond. Apoi a citit un banc și a râs cu hohote. Când a venit paza, a ales unul, pe cel mai chipeș. În sală nici n-a privit măcar la chipurile pline de ură, de oroare care-l urmăreau de după geam. Când acul a trimis primul jet letal, el tot de switch-ul subtil al bancului zâmbea.
Foarte bună prima parte, realizezi o stare de suspans, de tensiune. Ea se pierde spre final și cred că ar trebui reformulată partea cu "chipurile pline de ură, de oroare care-l urmăreau de după geam". E prea direct livrată informația, în disonanță cu modul indirect de până atunci. Cred că, dacă ar fi eliminată acea frază, construcția ar avea de câștigat.
Ultimul ziar
Alexandra Buhudini
Iisus s-a pogorât de pe cruce, și-a pus tenișii, căștile, a spart vitraliul cu sfinți, zburând spre Răsărit. Căta ce cată orice răstignit: o îmbrățișare. Dintr-o coastă de-a Sa, picura peste lume mirul iubirii de aproapele, dar oamenii se ascunseseră în inimi fără brațe. Un înger răcni, de se zguduiră ușile Iadului, fluturând un ziar. Astăzi închidem tipografia. Iisus și-a sprijinit inima pe utrenie, iar din altar s-a întrupat Tatăl, îmbrățișându-L, să nu uite cum se simte fericirea, când o suna ultima trâmbiță.
Un text care mi-a atras atenția prin partea de început, extrem de puternică. Vine cu promisiunea unei schimbări de paradigmă ce nu păstrează însă, pe final, forța inițială. Poate și pentru că se schimbă dintr-un epic în forță într-un liric dulceag.
Ultimul ziar
Bogdan Mihai Bati
S-au cunoscut la grădiniță și s-au certat pentru toate jucăriile. În generală s-au certat mai puțin. În gimnaziu, Ramonei îi creșteau merele sub tricou, iar Mihai învățase să-și folosească mâna dreaptă. Liceul a adus prima întâlnire, primul sărut și primele mângâieri. Facultatea a dezvăluit secretele trupului. A fost urmată de nuntă și săptămâna de miere. Au ales să meargă la munte și să viziteze peștera în care au rămas blocați. Dă-mi ziarul, i-a strigat Mihai din beznă. E ultimul, și eu va trebui să mă șterg.
Ah, finalul, dacă nu era finalul... Atât de bine ai pus în oglindă relația lor, ai conturat traseul lor comun, ai dezvoltat totul doar pentru a acoperi construcția asta minunată sub o bucată de ziar.
Singurul lucru care contează
Cristina Daniela Dumitru-Pascal
Îl dezbrăcase și îl ștergea cu prosopul umezit. Slăbise mult. Îi știa fiecare bucățică de piele. Îi puse pijamaua nouă și începu să îl pieptene. Îi simți privirea. Se trezise. Încerca să spună ceva. Îi acoperi gura cu palma. Nu avea voie să vorbească. Tristețea lui se izbi de pieptul ei. Îi mângâie obrajii. Delicat. Blând. Și îl sărută. Întâi buza de sus, apoi cea de jos, ușor, gingaș, de parcă dorea să-i amintească cine e ea. Apoi luă o carte și se așeză pe scaun. Nu plec nicăieri, îi spuse. Începu să citească.
M-a atras atmosfera, melancolia acestei microproze. Nu cred că se potrivește aici "Tristețea lui se izbi de pieptul ei", o stare mult prea direct livrată. Ce părere ar avea Cehov despre acest pasaj? "Nu-mi spune că luna strălucește; arată-mi strălucirea ei dintr-o bucată de sticlă spartă". Lasă-i și cititorului o zonă de visare, ne transmite Cehov.
Jazz
Aurelian Țolescu
Am iubit-o mereu. Au trecut ani și încă sunt cu gândul la ea. Era frumoasă, caldă, minionă, zvârlugă iute și mă asculta mereu. Iubirea noastră a rezistat aproape zece ani și nu am nici o vorbă sau moment de regret cu ea. Adoram cuprinderea ei, mirosul ei, sunetul cald. Aveam grijă și eram atent cu ea să nu pățească ceva, să nu se îmbolnăvească sau să se enerveze, pe te miri ce și să iasă în decor. Am adorat-o și am avut mare respect pentru ea. Nu m-a lăsat niciodată la greu draga de Honda Jazz.
M-ai păcălit și mie-mi place să fiu păcălit. Excelente construcția, detaliile care contribuie la atmosferă. În cheia de final, nu am reușit să înțeleg însă cum "adoram cuprinderea ei" și chiar personificarea "să se enerveze". O idea bună care ar mai merita puțină, foarte puțină atenție.
Până data viitoare, spor în toate, inclusiv la scris.