Când se fierbeau ouăle în gheață și noaptea se făcea de dimineață, când trăiau peștii pe uscat și lupul viețuia în sat, când ursul ținea coada-n vânt și Dumnezeu umbla cu Sfântul Petru pe pământ, trăia într-un ținut îndepărtat, într-un bordei de toarta cerului legat, Nelu. El cultiva marijuana și fasole, cânta la flaut, făcea yoga și spărgea parole. Născut din părinți de origine khmeră, Nelu avea depresie severă. De astăzi, însă, a găsit scăpare, rapid și fără chimicale: scrie la Ficțiuni Reale.
Oana Jindiceanu
o fetiță care visa mult. Visa tot timpul, pentru că nu îi plăcea deloc lumea în care trăia. Îi era mereu dor de părinți, iar bunica la care locuia, se purta cu ea mai rău ca o mamă vitregă. Și atunci singura scăpare era în vis și în cărți. Visa și citea. Sau invers. Am întâlnit-o într-o după-amiază pe peronul de la Izvor. Mi s-au umplut ochii de lacrimi, și am îmbrățișat-o strâns. Știam că are mare nevoie de asta. Apoi i-am șoptit: suntem bine. Va fi greu, tare greu, dar vei învinge, Oana dragă.
Marius Stan
Ca să fii fotbalist de calitate trebuie să ai gleznă fină, control desăvârșit al balonului și mai ales o viziune clară a jocului. Mă uit la înregistrarea asta și mă minunez. Puștiul cu numărul 16 știe cu mingea. Uite cum trece printre doi fundași și le împletește picioarele. Și ce viteză are. Totuși, mă tem că nu va da gol. Dar uite că intră în careu, driblează portarul și stadionul erupe în aplauze, strigăte și zâmbete lătărețe. E bun puștiul. Dar gata cu casetele VHS că se răcesc sarmalele.
