L-au respins, fără explicații. Aveți goluri în lacune, i-au zis de la înălțimea funcției la stat. A reluat totul, s-a mai dus o dată. Încrezător, dar degeaba. Vă lipsesc ștampile. A făcut rost de ele, s-a mai dus o dată. Au expirat adeverințele. Cu dosarul reînnoit, s-a mai dus o dată. Dosarul e bun, dar acum intrăm în concediu, reveniți peste două luni. Cu alt dosar, s-a mai dus o dată. Și încă o dată. Dar asta a fost tare demult. S-ar mai duce o dată, dar n-a mai rămas mare lucru din el fiindcă l-au ros pantofii.
Sorin Rizeanu
A fost odată ca niciodată un băiat. Locuia într-un sat care nu mai există, într-o casă de mult înghițită de putregai, la marginea unui câmp acum îngropat sub asfalt. Un băț era sabie, o piatră era diamant, un copac era un turn. Și odată ca niciodată, peste drum locuia o fată, cu frunze-n păr și ochi de căprioară. Dă-mi gurița s-o sărut, i-a zis în cale într-o zi și ea a râs. A fost odată un băiat care s-a îndrăgostit de-o fată, iar râsul ei era o întrebare la care ar fi vrut să răspundă toată viața.
Alex Micu
Acum trei minute, am convins-o cu greu pe aia mică să nu-mi planteze flori în pantofi. Totuși, e ora șapte. Dimineața. Acum cinci minute, nevastă-mea mi-a servit cafeaua. De obicei, o bem împreună și ne amuzăm pe seama lui Neti Sandu. Am fi făcut-o și acum, dar ăla mic a ținut neapărat să învețe peștele de porțelan să zboare. L-a aruncat prin geam. S-a așezat, în sfârșit la masă, liniștită. A rezolvat totul, repede. A golit debaraua și i-a închis pe ăia mici în ea. Acum un minut. Alte vremuri.
