Se făcea că primise un mesaj (Couchsurfing) de la un revizor care l-a întrebat dacă îl poate găzdui, pentru trei zile (că atât permite legea în Uzbekistan unui străin care vizitează țara, să stea fără să se înregistreze la autorități - ca să poată fi controlat și, eventual, amendat, la ieșirea din țară, dacă nu poate prezenta toate aceste înregistrări - contra cost, că nu sunt gratuite), făcute de ho(s)telurile la care a poposit; plus biletul de tren, dacă a călătorit noaptea și, deci, nu s-a cazat. Ar vrea, dar nu poate, pentru că fix în acele zile va fi plecat din Samarkand. Însă, încântat de ideea de a cunoaște un revizor străin, își povestește visul lui Nurbek Sultonov, fost coleg de facultate (au studiat, un fel de a spune, limba engleză, pentru a deveni profesori sau pentru a lucra în turism ori pentru companii străine în Uzbekistan).
Scena 2. Visul lui Nurbek.
Pe Nurbek îl încântă visul lui Diyorbek și crede că îl poate primi pe revizor în casa lui, alături de familia lui, în satul lui (se numește Kadan Kishlok), în departamentul lui. În fond, lucrează la 22 maktab (școala 22) de numai trei luni (că are o pilă acolo) și vrea să facă directoarei, colegilor și copiilor, poate chiar și celor de la centru, o surpriză plăcută. Așa că îl roagă pe Diyorbek să mijlocească legătura cu revizorul, pentru ca acesta să accepte propunerea lui Nurbek de a-l vizita și de a-l ajuta la școală.
Scena 3. Visul revizorului.
Pentru el, faptul de a cunoaște localnici atunci când călătorește reprezintă ceva firesc. Își dorește asta, alege atent posibile gazde, trimite mesaje Couchsurfing, răspunde invitațiilor primite. Așa că revizorul acceptă invitația lui Nurbek, mijlocită de Diyorbek. A apărut, din senin, în fond, oportunitatea asta de a deprinde ceva nou - dincolo de planurile lui Nurbek, pe care, oricum, nu le știe în acest moment, de a trăi la țară, de a cunoaște, mai întâi, viața rurală din Uzbekistan.
Urmează mai multe scene scurte: visul familiei lui Nurbek; visul directoarei școlii în care Nurbek este profesor de limba engleză; visul copiilor, care, culmea, este același - că se va petrece, curând, ceva minunat la școală; visul supervizorului de la centru. Ni le imaginăm lesne, așa că nu le mai descriu. Cortina este coborâtă brusc.
Pauză.
Actul 2. Ăsta se petrece cu adevărat.
Scena 1. Sosirea revizorului.
Cortina se ridică brusc. Diyorbek îl întâmpină (la aeroport) pe revizor. Politicos, afabil, grijuliu, se ocupă de el, merg împreună cu un taxi spre locul de unde, cu un alt taxi, îl trimite pe revizor în satul lui Nurbek, de fapt, direct la școala 22. Acolo, îngrijorat, transpirat, curios, Nurbek îl preia pe revizor și îl conduce în biroul directoarei școlii. O certă rumoare, o stare de agitație, o tensiune evidentă apar, se conturează și cresc pe parcursul întregului act. Toată funcționărimea este pe poziții: profesoarele (că sunt majoritare) mișună peste tot, se adună în grupuri, discută, își ițesc capul pe ușa deschisă a biroului directoarei, unde, obosit, revizorul așteaptă să vadă ce i s-a pregătit; femeile de serviciu mătură curtea, curăță atent tablourile cu fotografia președintelui țării, fac liniște pe holuri, șterg praful real sau imaginar, copiii sunt, și ei, curioși, că tocmai l-au văzut pe revizor (cu ochelari, pălărie de vară, rucsac portocaliu și geacă roșie) intrând în școală. Revizorul primește ceai și bomboane - exact ce avea nevoie după o călătorie cu avionul de trei ore și una cu taxi plus taxi, alte două ore. Atmosfera asta continuă pe toată durata actului întâi.
Scena 2. Acasă la Nurbek. Toată lumea este pregătită. Adică, mare parte din familia (mare, foarte mare, cu patru generații și cu ramificații în tot satul lui Nurbek). Pentru că acesta se va căsători anul viitor (deja, cam târziu, la cei 25 de ani ai lui), casa în care va veni soția lui se extinde, adică mai apare o bucătărie. Lucrătorii sunt trimiși acasă, se aranjează, atât cât se poate, șantierul, să arate onorabil, se pregătește masa (bărbaților) în camera lui Nurbek. Saltele - covor tradiționale, mese cu picioare scurte, ceainicul, bomboanele, pepene galben...
Copiii sunt aranjați și instruiți să fie cuminți. Pe uliță au dispărut vacile lui Dostan (văr cu Nurbek), la fel balegile. Doar mirosul de budă a rămas și rămâne până la finalul spectacolului, indiferent dacă acțiunea se petrece la școală, acasă ori în casele celor din familia lui Nurbek - pentru că și-a propus să îl poarte pe revizor peste tot, să îi cunoască, măcar în parte, familia. La școală, că așa a fost proiectul, buda copiilor este în fundul curții (nu o mai descriu, turcească și fără apă, pentru că apa, nepotabilă, este în partea ailaltă, la intrare - n-a mai ajuns țeava până la budă). Uf!
Actul trei. Cuprinde mai multe tablouri petrecute în cele trei zile (care se pot prezenta în orice ordine) în care, pentru câteva ore, la solicitarea lui Nurbek, revizorul s-a aflat la școala 22, adică cea în care a ajuns în sat, respectiv următoarele două. De fiecare dată, copiii l-au așteptat pe revizor încolonați, în careu, la ora opt fix, în fața intrării în școală. I-au spus guuud mooornin ticeăr. L-au privit atenți, i-au explicat în ce constă uniforma lor școlară, au înțeles cât au reușit (oricum, pricep mai bine engleza decât profesorii lor de engleză), i-au adresat întrebările stabilite.
Fiecare profesor (de engleză, și sunt cinci) l-a invitat pe revizor în propria clasă. Directoarea a reușit să intre peste tot, să se fâțâie, să zâmbească complice revizorului - firesc. Anunțat de directoare, inspectorul de la centru își face și el de lucru prin școală, în cea de a treia zi - se organizează o întâlnire cu cei mai buni copii ai școlii, în noua sală (de festivități) din clădirea cea nouă. Discursuri, aplauze, întrebări și răspunsuri, aplauze. (În spatele clădirii se află buda cea nouă a profesorilor.) Atmosfera este incendiară.
Alte tablouri din acest act se petrec acasă la Nurbek (la fel, buda este în fundul curții, iar apa, nepotabilă, în altă parte, mai lângă casă). Sau în casa bunicilor lui. Sau în casa unei surori a mamei. Sau în casa unui unchi sărbătorit de familie cu ocazia zilei de naștere. Peste tot, masa este plină cu bomboane, pepene galben, ceai... Dar și plov, shurpa, norin, lagman, dimlama, shaslik și nelipsita pâine de țăst, obi non. La începutul și sfârșitul mesei, un bărbat (sunt doar bărbați la masă) spune o scurtă rugăciune. Acum, revizorul știe să își lase pantofii la intrare, să nu ajungă în partea din casă dedicată femeilor sau la budă fără să se anunțe - că n-are ușă, să folosească doar intrarea din partea bărbaților pentru a intra sau ieși din casă, ori să nu privească în ochi femeile și să nu facă gestul de a le strânge mâna sau, în general, de a le atinge. Oamenii sunt simpli, blânzi, curioși, bucuroși (nu au mai văzut niciodată un revizor, și încă unul străin, cu atât mai puțin nu au stat la masă cu unul). Nurbek, atât cât se pricepe (și nu se pricepe) traduce din uzbecă în engleză și invers. Sau, mă rog, spune ceva, acolo. Atmosfera este fermecătoare.
Tablourile acestea este musai să fie prezentate grupat, în felul următor: unul de la școală - unul de acasă, dintr-o casă, apoi, din nou, alt grup de două tablouri. Altfel, stricăm tot și nu se mai înțelege nimic.
Ultima scenă. Plecarea revizorului. Asta s-a întâmplat, cum era deja stabilit, după cele trei zile convenite. Era firesc, aceasta era școala cu numărul 84 vizitată de revizor și, evident, urmează și altele. Rămas bun, invitație la nunta lui Nurbek cu domnișoara inimii lui. Fratele lui Nurbek îl va conduce pe revizor, mai întâi la Kattakurgan, unde el lucrează într-o bancă privată. Locul de unde a venit și inspectorul. Acolo, revizorul va schimba dolarii SUA în somi uzbeci. Și va pleca, într-un taxi, la Samarkand.
Visul lui Diyorbek a fost adevărat. Visul lui Nurbek s-a împlinit. Visul revizorului - deloc revizor, evident, s-a realizat.
Bună dimineața! Se lasă, încet, cortina. Spectacolul s-a terminat.
Revizorul. Variana uzbecă. Spectacol unic. Adaptare liberă, regie și scenografie, rol principal, Amedeo Istocescu
Celelalte personaje: Diyorbek, Nurbek, bunicul (Normurod, imam, cel mai deștept din sat), bunica (Maqsuda (cea mai înțeleaptă din sat), mama (Aziza), fratele (Jonibek), soția fratelui (Mashxura) și copiii lor (Nargiza și Muhammad Amin), sora (Gulmira), soțul ei (Golib), fiica lor (Parvina) și fiul lor (Afruzbek)
Alte personaje: popor, săteni, animale de pe uliță; profesori, copii de școală.
Textul acesta, deloc un pamflet, este dedicat doamnei Ileana Racoviceanu, domnișoarei Roberta Bucura, domnului Lucian Sinigalia și domnului Răzvan Penescu.