04.04.2025
Andra Toropoc
Sunt Matache Amzuța, o Sălăjancă din zodia Gemeni și-am ales capitala ca Orizont pentru activitate. La Unirea sunt în categoria Veteranilor, lucrez în multe Domenii însă arăt ca o Bobocică în Mini și tocuri, atrag clienții cu Pajura și îi duc pe calea Norilor. Ieri a fost o razie, am explicat că sunt în slujba Progresului și-a Eroilor care muncesc ca Titanii. Niște Vitani încălțați, m-au luat și m-au dus pe Drumul altei Tabere, cică pe volante le adună la Rahova și-apoi le trimit în Obor. Alți pești, altă Ambrozie.

Marian Bircea
Nu dau vina pe nimeni, ne-am cunoscut întâmplător în obor de vite. De atunci mă tratează ca atare, are convingerea că toți bărbații este porci. Nu e vina lor că Dumnezeu le-a făcut frumoase ca florile și cât timp porcii sunt la muncă ele polenizează cu tot felul de fluturi și gărgăuni. Nu prea gândesc, nici nu regretă. Porci cu aripi nu am văzut, dar să zboare, da. Dacă tot mi-a pus în frunte trofeul de cerb lopătar, ca un porc încornorat, m-am decis de trăiesc până-n toamnă, să mă mut în pădure și să boncăluiesc.

Clara Marinescu
Ascut cuțitul cu dușmănie. Îl frec de o piatră Paxton lapis lazuli și sprâncenele adunate spre nas mă arată mai îndârjită decât în mod obișnuit. Sudoarea curge de-a lungul obrajilor și eu continui frecușul. Zgomotul însoțit de scântei acoperă glasul clopotelor ce anunță o oră fixă. Probez satârul înfigându-l în lemn și, în sfârșit, zâmbesc mulțumită. Excalibur în miniatură. Tai pepenele și zeama dulce se scurge scârbos pe taraba pătată cu ceva ce seamănă a sânge. Clientul îl plătește și fuge speriat.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În aprilie 2025, grupul are 13.740 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus