O dată-n an, la piața de carne se scot la ofertă organe desperecheate. La tocmeli, pricepere mare, dar gologanii trec rar dintr-o mână în alta, că marfa e mai ales de cea puțin trebuitoare la casa omului. Muieri, belșug, dar ba de cele sulemenite ce meliță, ba de cele zălude de să scuipi în sân, iar bărbătușii ori se bat de muscă, ori îs din cei ce se moaie una, două când vine cazna. Azi m-am trezit și eu acolo pusă la mezat de tine să vezi câte parale fac. Halal ți-o fi de mă răscumpăra-voi toată bucată cu bucată.
Laura Stanciu
Îți fac eu piața de aici, din Toronto, ca să nu te duci pe poleiul ăsta, să dăm în altele. Văd că o s-o țină așa toată săptămâna. Să nu ieșiți din casă nici tu, nici tata, să stau liniștită. Olguța, cum să plătești transportul de acolo până la Iași? Se și fac praf toate. Nu, mamă, e ca și cum te-ai duce mata la magazin, doar că ți le aduce un curier la ușă, înțelegi? De acum încolo ți le comand eu. Nu pot să accept. Aici sunt și mai ieftine. Le aleg cu mâna mea. Plus că la voi n-au același gust.
Răzvan Dițescu
Pe tarabe, roșiile-și dau coate cu ardeii. O bătrână așază tacticos castraveții. Un bărbat cu o pungă goală întreabă: Domnișoară, de ce sunt castraveții triști azi? Lumea freamătă. O fetiță plânge la o tarabă; un băiat desenează cercuri pe o alta. Bărbatul cu punga se așază pe un scaun invizibil. Timpul încetinește, legumele se apleacă spre cumpărători, peștele deschide gura ca și cum ar vrea să spună ceva. Iar bătrâna rostește încet: Cine cumpără azi, nu cumpără mâncare; cumpără timp. Și piața continuă să respire.
